TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Locul ocupat de R. Moldova în topul cererilor depuse la CtEDO

Locul ocupat de R. Moldova în topul cererilor depuse la CtEDO

Republica Moldova se află pe locul cinci după numărul de cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, raportat la populația țării.

După numărul de cereri alocate unui organ judiciar raportat la populația țării, Moldova este pe locul 5, cu indicele 1,79 cereri la 10.000 de locuitori. În 2018 Moldova la fel era situată pe locul 5, cu indicele de 2,29 cereri la 10.000 locuitori.

Potrivit raportului de activitate al CtEDO pentru 2019, la sfîrșitul anului trecut, 1.056 de cereri pendinte erau îndreptate împotriva Moldovei, aceasta situîndu-se pe locul 9 din 47 de state (1.204 de cereri în anul 2018 și locul 11).


În privința Moldovei, pe parcursul anului 2019, Curtea a pronunțat 54 de hotărîri (33 în anul 2018), dintre care în 39 de hotărîri a fost constatată cel puțin o violare a Convenției din partea Republicii Moldova. În 14 cauze, în privința Moldovei, nu a fost constatată nicio violare a Convenției, fiind constatată responsabilitatea Federației Ruse în cinci cauze, transmite Noi.md cu referire la Jurnal.

Suma prejudiciilor pe care Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să le achite reclamanților se ridică la 508.465 de euro, dublu față de anul anterior .

Moldova a fost condamnată pentru condiții inumane, tratament inuman și degradant/investigaţii defectuoase (în 6 cauze); dreptul la libertate și la siguranță (9 cauze); dreptul la un proces echitabil (27 cauze); dreptul la respectarea vieții private și de familie (4 cauze); libertatea de exprimare (1 cauză); dreptul la un remediu efectiv (3 cauze); protecția proprietății (15 cauze).

Pînă la data de 31 decembrie 2019, CtEDO a pronunțat 441 de hotărîri împotriva Moldovei, dintre care în 385 a fost constatată cel puțin o violare a Convenției de Republica Moldova, pentru care au fost achitate prejudicii în sumă de circa 15 milioane de euro.

De remarcat este faptul că Moldova, după numărul de hotărîri și după numărul violărilor constatate, devansează state ca Germania, Spania, Norvegia, Olanda, Portugalia, care după numărul populație depășesc cu mult Moldova și care au aderat cu mult timp înainte la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Mai mult de jumătate din violările constatate în privința Moldovei sînt pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil (191), protecția proprietății (128), tratamentul inuman și degradant (144), dreptul la libertate și siguranță (103).

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load