Localitățile Moldovei istorice

Localitățile Moldovei istorice

Începutul istoriei orașelor și satelor moldovenilor se ascunde în negura vremurilor. Vechile orașe, sau tîrguri moldovenești au fost întemeiate, mai ales pe malurile rîurilor.

Orașele moldovenești sînt mai vechi decît prima lor atestare documentară, unele au fost fondate înainte de întemeierea Țării Moldovei. În secolul al X-lea este menționată în izvoarele istorice Cetatea Albă (Maurocastron, Moncastro); în secolul al XIII-lea – Chilia, Baia; în secolul al XIV-lea – Hotin, Hîrlău, Suceava, Cernăuți, Iași, Piatra lui Crăciun (Piatra Neamț), Roman, Fălciu, Orheiul Vechi (arheologic secolul al XIV-lea); în prima jumătate a secolului al XV-lea – Dorohoi, Bacău, Tighina, Cotnari, Trotuș, Vaslui, Botoșani, Lăpușna, etc.

Cea mai veche așezare orășenească de pe teritoriul Moldovei este Cetatea Albă, întemeiată în secolul VII î.Hr. de greci. Construită pe malul Nistrului, așezarea a purtat inițial numele Tiras, mai tîrziu bizantinii au numit-o Mavrocastron, adică Cetatea Neagră, apoi Asprocastron – Cetatea Albă; cumanii tătarii și turcii au numit-o Akkerman (Cetatea Albă), iar slavii – Belgorod. Rețeaua de orașe în spațiul dintre Nistru și Prut începe să se constituie în secolul al XV-lea, după izgonirea definitivă a tătarilor din această regiune. Consolidarea puterii domnești în timpul lui Alexandru cel Bun și Ștefan Cel Mare au contribuit la prosperarea economică a țării și la consolidarea orașelor în calitate de centre economice și administrative. Către sfîrșitul secolului XV în Moldova existau 21 de orașe. În decursul secolelor XV-XVI în interfluviul Nistru-Prut se dezvoltă și cresc orașele Cetatea-Albă, Chilia, Tîrgul Sărata, Orhei, Cernăuți, Hotin, Soroca.

Citiți continuarea pe moldovenii.md.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load