Jizdan: Salariile mai mari ne vor scăpa de corupţie

Jizdan: Salariile mai mari ne vor scăpa de corupţie

Pentru a scăpa de corupţie, e nevoie de salarii mai mari. Este opinia ministrului de interne, Alexandru Jizdan, exprimată în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Potrivit lui Jizdan, în Republica Moldova, un salariu de 10.000-12.000 de lei i-ar permite angajatului să lucreze onest.

„Sper că oamenii vor începe a primi cîte 10.000, 11.000, 12.000, 13.000, 14.000 de lei. Acestea deja sînt salarii europene. În Italia, de exemplu, din ceea ce îmi spun colegii, poliţiștii primesc salarii de 1.000 de euro”, a menţionat ministrul.

Totodată, Alexandru Jizdan spune că de pe urma corupţiei are de suferit bugetul statului, iar atunci cînd oamenii vor conştientiza acest lucru, banii vor veni la buget.

„Problema mare a statului este corupţia mare, acolo unde, în urma acestei corupţii, suferă bugetul Republicii Moldova. Cînd toată lumea va conştientiza şi va începe o luptă sistemică,care cred eu că e începută deja, vor veni bani la buget. Şi anul 2016, un an foarte complicat pentru Republica Moldova, a demonstrat că lucrurile se schimbă. Fiindcă şi în condiţiile foarte grele a fost posibil de acumulat două miliarde şi ceva de lei mai mult la buget, sînt sigur: cu deblocările finanţării din partea Uniunii Europene şi cu ritmul pe care îl avem noi din 2016, anul 2017 va fi unul cu mult mai bun pentru Republica Moldova”, a conchis Jizdan. 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load