Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Isprava unui șofer care a urcat la volan fiind aproape în comă alcoolică

20 apr. 2020,, 15:01   Societate
2676 0

Un tînăr de 29 de ani, locuitor al satului Zaim din raionul Căușeni a rămas fără permis de conducere, după ce a urcat în stare de ebrietate avansată la volanul mașinii, chiar în ajunul Sfintei Sărbători Pascale.

Acesta se deplasa prin localitate, iar din cauza stării în care se afla a accidentat gardurile a două gospodării. Oamenii din localitate au solicitat intervenția poliției, transmite deschide.md.

Potrivit unui comunicat de presă, imediat, ofițerii de patrulare care se aflau la menținerea ordinii publice în seara de Paști, dar și polițiștii de la documentarea accidentelor rutiere din cadrul IP Căușeni au intervenit și au oprit șoferul, reușind să prevină producerea unei tragedii.

Acesta se afla în incapacitate de a purta o discuție cu polițiștii. Cu toate acestea a fost testat alcoolscopic la fața locului cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat 2.19 mg/l concentrația de alcool în aerul expirat.

Mașina a fost ridicată și dusă la parcarea specială, iar șoferul urmează să fie documentat pentru șofatul în stare de ebrietate avansată, dar și pentru producerea pagubelor materiale aduse în urma accidentelor rutiere.


Individul și-a procurat recent mașina, după ce s-a întors de peste hotare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?