COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Interzis la fotografii în levănțică. O nouă hotărîre ”taie aripile” proprietarilor de lanuri

Interzis la fotografii în levănțică. O nouă hotărîre ”taie aripile” proprietarilor de lanuri

Activitatea parcurilor de distracţii a fost interzisă, iar bîlciurile nu vor mai putea fi organizate. O hotărîre în aceste sens a fost aprobată sîmbătă seara, 27 iunie, de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică.

Autoritățile au venit cu aceste modificări după ce lanul de lavandă din satul Cimișeni, Criuleni, a fost luat cu asalt de zeci de oameni care nu păstrau distanța socială și au venit la sesiuni foto în grupuri mai mari de trei persoane.

La propunerea directorului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, ca urmare a analizei situaţiei epidemiologice actuale, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a hotărît:

  1. Se interzice activitatea zonelor de agrement incluse în codul CAEM 93.21 -Bîlciuri şi parcuri de distracţii.
  2. În funcție de evoluția și tendința situației epidemiologice a infecției COVID–19, măsurile restrictive vor fi revizuite.
  3. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărîre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

Reamintim că, în ultimele zile, rețele de socializare au fost invadate de fotografii surprinse în lanurile de levănțică.

Imaginile au devenit virale pe reţelele de socializare şi au ajuns şi în vizorul prim-ministrului. Ion Chicu i-a criticat pe cei care au luat cu asalt lanul cu lavandă.

La scurt timp după mesajul premierului, în lanul de la Cimișeni a ajuns un echipaj al poliției care a restricționat accesul vizitatorilor.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Criuleni a declarat pentru Publika că oamenii legii au iniţiat o procedură contravenţională pe numele agentului economic în gestiunea căruia se află cîmpul cu flori.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load