Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Instituțiile din subordinea Guvernului vor avea un program special de activitate

20 mar. 2020,, 14:40   Societate
2269 0

Începînd cu săptămîna viitoare, angajații din administrația publică centrală, cum ar fi cei din ministere sau alte instituții subordonate Guvernului, vor activa conform unui program special.

Aceștia își vor începe ziua de muncă la ora 07.30 și o vor încheia la ora 16.00, iar prînzul va fi între orele 12.00 și 12.30. O decizie în acest sens a fost adoptată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, convocată vineri, 20 martie, la Guvern, transmite NOI.md cu referire la IPN.

„Raționamentul pentru o asemena decizie este de a fluidiza traficul, în special fluxul de pasageri în transportul public. Astfel, angajații din sectorul public să folosească transportul public într-un timp diferit de cel în care este folosit de majoritatea populației”, a declarat premierul Ion Chicu într-un briefing de presă.

Șeful executivului a menționat că au fost făcute anumite precizări cu privire unele activități economice, pentru au existat confuzii. Activitatea depozitelor angro nu a fost sistată.

Nu a fost sistat nici comerțul electronic și livrarea de mărfuri de orice tip. Activitatea agenților economici care livrează materiale, echipamente și execută lucrări este valabil. sînt servicii care pot fi prestate, a explicat premierul.


În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență pentru 60 de zile, începînd cu 17 martie. Pînă acum, în Republica Moldova au fost confirmate 49 de cazuri de infectare cu COVID-19. O femeie a decedat. Șapte pacienți sînt în stare gravă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?