COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Imagini cu puternic impact emoțional: Cum sînt tratați bolnavii de COVID-19

Imagini cu puternic impact emoțional: Cum sînt tratați bolnavii de COVID-19

Un singur lucru îi ține pe picioare - gîndul că vor ajunge oricum la familii, să-și cuprindă copiii, soții sau părinții. Cu asta trăiesc acum, în pandemie, angajații Institutului de Medicină Urgentă. Ce simt medicii? Dar pacienții?

O echipă de la Jurnal TV a reușit să vadă din interior ce înseamnă să lupți pentru viață.

Este pentru prima oară, de la începutul pandemiei, cînd un jurnalist pășește pragul Secției reanimare.


A început echiparea: mai întîi botoșii, apoi costumul special, trei perechi de mănuși, masca, căciulița și ochelarii. Înainte e ”zona roșie”!

În lupta pe care o duc nu se mai întrevăd sorți de izbîndă. Medicii și asistenții fac tot posibilul ca starea acestor pacienți să nu să se deterioreze și mai mult. Bolnavii se chinuie la fiecare respirație.

sînt intubați, li se administrează multe medicamente, sînt conectați la multe aparate complexe, dar uneori nici asta nu este de ajuns.

Geamurile sînt deschise pentru o aerisire mai bună, dar respiri tot mai greu cînd vezi oameni neajutorați.

Ion este conectat de trei săptămîni la respirație artificială. Lîngă el tocmai a fost internat un pacient de doar 31 de ani, operat după un accident rutier.

Unii pacienți sînt culcați pe burtă. Medicii spun că această poziție ajută la oxigenarea plămînilor.

Dacă nu are efect, pacientul este transferat la respirație artificială. Pentru asta, în hol stă mereu pregătit un aparat.

În lume, mortalitatea la un pacient intubat este de la 88 pînă la 96 la sută.

Recent a fost externat primul, care a fost ţinut în viaţă timp de patru zile datorită aparatelor de ventilare.

Este vorba de un polițist de frontieră, de 30 de ani. Alexandru nu-şi explică cum a reuşit să scape de boală și le mulţumeşte medicilor, care nu l-au lăsat singur.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load