Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

I-a oferit premii și ajutoare materiale soției

19 apr. 2019,, 14:50   Societate
2869 0

Directorul Școlii de Arte din s. Olănești, r-nul Ștefan Vodă a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, ca urmare a luării mai multor decizii în privința soției, angajate în instituția pe care dînsul o conduce.

La această constatare a ajuns Autoritatea Națională de Integritate, citată de Noi.md

Astfel, timp de aproximativ un an, între 10.08.2016 și 28.10.2017, dl Terzi a semnat 5 ordine de acordare a premiilor anuale, concediilor și a ajutoarelor materiale soției - profesoară în aceeași școală.

Astfel, directorul s-a aflat în situații de conflict de interese de fiecare dată cînd deciziile sale au influențat exercitarea imparţială şi obiectivă a atribuțiilor funcției. Or, prin acțiunile sale Terzi a contribuit la obținerea de către soție a unor avantaje și foloase materiale de suplinire a bugetului familiei.

Prin urmare, subiectul controlului nu a respectat prevederile Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale.


După rămînerea definitivă a actului de constatare în privința dlui Terzi, care este pasibil de contestare în instanța de contecios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va solicita încetarea raporturilor sale de muncă, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?