Guvernul Moldovei urmeză să achite despăgubiri de aproape 150 de mii de euro

Republica Moldova a fost din nou condamnată la CEDO.

Țara noastră urmează să achite despăgubiri în sumă de 144.600 de euro fostei societăți Consocivil SA și soților Maria și Igor Zelinschi, după ce procesul de revizuire a unor hotărîri judecătorești a fost utilizat de către Curtea Supremă într-un mod incompatibil cu principiul securității juridice.

Potrivit Asociației Juriștii pentru Drepturile Omului, la 4 octombrie 1994, societatea reclamantă, fosta societate Consocivil S.A. (denumită în continuare „societatea C.”) a încheiat un contract cu compania Stimul-M („compania S.M.”), prin care s-a angajat să construiască o clădire. Prin același contract, filiala nr. 51 a societății C. a fost desemnată ca responsabilă pentru executarea construcției.

În urma neexecutării contractului, societatea S.M. și compania Stimul-W („societatea S.W.”), sucursală a societății S.M., au depus cerere de chemare în judecată privind repararea prejudiciului. La 15 iunie 1999, Judecătoria Economică a admis acțiunea și a obligat societatea C. să plătească societăţii S.W. suma de 249.538 Lei. A fost emis titlul executoriu cu nr. 5-7/ 99, iar Compania C. a plătit o parte din prejudiciu, adică suma de 108.930 lei.

La 30 iunie 2000, societatea C. a fost divizată în patru entități juridice distincte: societatea reclamantă, Lucomont – fosta filială nr. 51, Execond și Consoveloce. Compania reclamantă a solicitat instanței înlocuirea sa de către Lucomont în procedura de executare nr. 5-7/ 99, argumentînd în acest sens că societatea Lucomont a substituit filiala nr. 51 în ceea ce privește datoriile și creanțele respective, inclusiv datoria care rezultă din neexecutarea contractului cu societatea S.M. De asemenea, aceasta a solicitat anularea titlului executoriu. La data de 11 mai 2004, Judecătoria Economică a respins cererea. Compania reclamantă a declarat recurs împotriva acestei decizii. Printr-o decizie definitivă din 23 iunie 2004, Curtea de Apel Economică a admis recursul, înlocuind societatea reclamantă cu societatea Lucomont în procedura de executare și anulînd titlul executoriu nr. 5-7/99. Prin urmare, a recunoscut Lucomont ca debitor a datoriei în valoare de 249.538 lei în ceea ce privește societatea S.W.

La o dată nespecificată, societățile S.W. și Lucomont au depus cerere de revizuire a deciziei din 23 iunie 2004. Acestea au pretins că Curtea de Apel Economică a greșit în aprecierea circumstanțelor cauzei. Curtea a examinat recursul în absența S.W., în pofida cererii de amînare a acesteia. La 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Economică a respins cererea lor ca neîntemeiată. Companiile S.W. și Lucomont au declarat recurs împotriva acestei decizii. Compania reclamantă a contestat recursul, argumentînd că nu există motive legale pentru a admite cererea de revizuire. La 10 martie 2005, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a anulat decizia finală din 23 iunie 2004 favorabilă societății reclamante și a dispus reexaminarea cauzei. În susținerea deciziei sale, ea a indicat că judecătorii de apel au judecat greșit circumstanțele cauzei.

La 29 iunie 2005, Curtea de Apel Economică a respins cererea Consocivil S.A. de substituire cu societatea Lucomont.

Cea de-a doua cauză legată de cauza Consocivil SA îi vizează pe reclamanţii Igor Zelinschi și Maria Zelinschi din Chișinău. La 23 aprilie 2004, reclamanții au achiziționat de la o terță parte subsolul unui cinematograf cu suprafaţa de 289 m.p., la un preț de 2.010.200 Lei (141.476,70 Euro). Aceștia au înregistrat dreptul de proprietate în registrul bunurilor imobile.

Printr-o decizie definitivă din 6 iulie 2005, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea în anulare a contractului de vînzare-cumpărare care a fost înaintată de către două bănci.

La data de 10 august 2005, cele două bănci au înaintat o cerere de revizuire a deciziei din 6 iulie 2005, argumentînd că subsolul în cauză nu constituia o proprietate separată, dar era parte a cinemaografului și, prin urmare, nu putea fi vîndut separat. Băncile și-au fundamentat cererea cu certificate emise de furnizorii de energie electrică și de apă, care atestă existența unui sistem unic de alimentare cu apă și electricitate a subsolului litigios. Reclamanții au contestat cererea de revizuire, constatînd că cererea de revizuire este lipsită de motive legale.

La 28 septembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire, a anulat decizia din 6 iulie 2005 și a dispus reexaminarea cauzei. Aceasta și-a justificat decizia prin apariția de noi circumstanțe, fără a explica de ce certificatele în cauză nu ar fi putut fi prezentate în timpul examinării cauzei în fond.

Procedurile redeschise au fost încheiate printr-o hotărîre din 10 mai 2006, în care Curtea Supremă de Justiție a hotărît în favoarea băncilor.

La 23 martie 2007, Ministerul Culturii și Turismului a achiziționat cinematograful, inclusiv subsolul în cauză, și și-a înregistrat proprietatea în registrul bunurilor imobile. Prin Decizia nr. 42 din 23 ianuarie 2008, Guvernul a transferat cinematograful în gestiune economică Teatrului Național „Eugeniu Ionesco”, o întreprindere de stat înființată de Ministerul Culturii.

După comunicarea cererii către Guvern, procuratura a depus o cerere de revizuire a celor mai recente hotărîri împotriva reclamanților. La 20 octombrie 2009, Curtea Supremă a admis cererea de revizuire, a anulat deciziile nefavorabile reclamanților și a constatat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Instanța a acordat cîte 25.000 de lei fiecărui reclamant cu titlu de prejudiciu moral și a respins cererea lor pentru repararea prejudiciului material.

Prin decizia din 10 noiembrie 2009, oficiul cadastral din Chișinău a respins cererea reclamanților de înregistrare a dreptului de proprietate în cauză în registrul bunurilor imobile.

La data de 13 noiembrie 2009, Oficiul de executare Rîșcani a respins cererea de executare a deciziei din 20 octombrie 2009 înaintată de reclamanți, pe motiv că decizia nu prevăzuse în mod expres reconstituirea dreptului de proprietate a reclamanților.

Curtea a constatat că, în cazul cererii nr. 27773/05, compania reclamantă a avut o hotărîre definitivă favorabilă, care a fost anulată din cauza aprecierii eronate a faptelor. Ea a reamintit că a concluzionat în mod constant că revizuirea unui caz pentru simplul motiv că ar putea exista două puncte de vedere cu privire la acest subiect a fost o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

În cazul cererii nr. 5314/06, revizuirea a fost justificată de apariția unor noi circumstanțe. Curtea a reamintit că revizuirea unui caz pe motiv că au fost descoperite noi circumstanțe în absența explicațiilor de către instanțele naționale cu privire la întrebarea de ce aceste informații nu au fost prezentate la prima examinare a cauzei, constituie o violare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Avînd în vedere împrejurările cauzei și argumentele invocate de părți, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în speță. Aceste elemente sînt suficiente Curții să concluzioneze că, în acest caz, că procesul de revizuire a fost utilizat de către Curtea Supremă într-un mod incompatibil cu principiul securității juridice.

Prin urmare, a avut loc o violare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anulării hotărîrilor judecătorești definitive din 23 iunie 2004 și 06 iulie 2005.

Compania reclamantă Consocivil S.A., cererea nr. 27773/05, a solicitat 19.135,70 Euro cu titlu de prejudiciu material, 2.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1.774,90 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Reclamanții Zelinschi, cererea nr. 5314/06, au solicitat 333.350 Euro, valoarea imobilului, 703.475,52 EUR, chiria pe care le-ar fi putut primi între 29 mai 2005 și 15 decembrie 2009, precum și dobînzile de întîrziere aferente și 20.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea a acordat companiei reclamante suma de 1.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral și suma de 1.100 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli, iar reclamanților Zelinschi suma de 142.000 Euro cu titlu de prejudiciu material