Greceanîi: Continuă procesul de reformare și perfecționare a armatei naționale

Greceanîi: Continuă procesul de reformare și perfecționare a armatei naționale

Președintele Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi, președintele Partidului Socialiștilor din RM, a adresat astăzi sincere felicitări ministrului Pavel Voicu, generalilor, ofițerilor, sergenților și soldaților, veteranilor și militarilor în rezervă cu prilejul aniversării a 28-a de la crearea Armatei Naționale a Republicii Moldova.

După cum informează TRIBUNA, Zinaida Greceanîi le-a dorit sănătate, credință și realizări în nobila misiune de apărare a Republicii Moldova, iar familiilor acestora – pace și prosperitate.

„Timp de 28 de ani, Armata Națională, împreună cu poporul și statul Republica Moldova, a trecut prin multe transformări, care au însoțit evoluțiile, uneori dificile, din anii de independență a țării noastre. Totodată, mereu ați rămas un exemplu de patriotism, curaj și devotament față de jurămîntul depus. Procesul de reformare și perfecționare a Armatei Naționale continuă, dar putem spune cu încredere că sîntem mîndri de militarii noștri, adevărați ambasadori ai țării în cadrul exercițiilor și misiunilor cu mandat internațional. Prestația strălucită în misiunile internaționale de menținere a păcii, precum și în misiuni legate de eliminarea calamităților naturale în țară, probează înaltul simț al datoriei și profesionalismul DVS. 3 septembrie este ziua recunoștinței poporului Republicii Moldova pentru toți militarii care au servit și slujesc cu devotament și abnegație Patria, apărînd liniștea, pacea, suveranitatea și neutralitatea țării”, a scris Zinaida Greceanîi în mesajul său de felicitare.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load