Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Greceanîi a avut o intînire cu o delegație din Cehia din domeniul sănătății

11 oct. 2019,, 16:11   Societate
1956 0

Zinaida Greceanîi, s-a întîlnit, astăzi, cu o delegație a Republicii Cehe, condusă de Președintele Comisiei pentru sănătate din cadrul Camerei Deputaților, Věra Adámková, informează NOI.md.

Potrivit informației oferite în comunicatului de la parlament, la întrevedere a fost prezent Vladimir Odnostalco, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Interlocutorii au evidențiată importanța valorificării posibilităților de cooperare comercial-economică prin creșterea investițiilor reciproce și a volumului de mărfuri din Republica Moldova pe piața cehă.

În contextul colaborării interparlamentare, părțile au pledat pentru stabilirea unor relații de cooperare și schimb de experiență dintre comisiile de profil ale organelor legislative din țările noastre. De asemenea, a fost accentuată importanța interacțiunii în domeniul învățămîntului universitar și la nivel de instituții medicale.

Věra Adámková a relevat despre ideile de colaborare în domeniul sănătății și protecției sociale, exprimîndu-și recunoștința pentru disponibilitatea autorităților Republicii Moldova de a susține realizarea acestora.


Zinaida Greceanîi a asigurat partea cehă de întreg sprijinul din partea Parlamentului Republicii Moldova pentru inițiativele utile în beneficiul cetățenilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?