Finalitate în dosarul minei prăbuşite din Paşcani, soldată cu trei decese

Finalitate în dosarul minei prăbuşite din Paşcani, soldată cu trei decese

Preşedintele Cooperativei de Producţie „Orizont Extragere” din satul Paşcani, raionul Criuleni, împreună cu şeful de sector şi maistrul în condiţii subteran de muncă din cadrul aceleiaşi cooperative vor compărea pe banca acuzaţilor.


Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a celor trei pentru încălcarea regulilor de securitate la efectuarea lucrărilor de exploatare minieră, soldată cu decesul a trei persoane.


Tragedia a avut loc pe 20 noiembrie 2017, în mina de calcar pentru tăierea blocurilor mici a zăcămintelor „Cricova II, sectorul „Scurta”, stratul „80” amplasat la 2,5 km spre nord-vest de satul Paşcani, raionul Criuleni. În timp ce se efectuau lucrări de tăiere a pietrei, din tavan au căzut rocile de calcar pe o suprafaţă de aproximativ 90 metri pătraţi, provocînd decesul a trei angajaţi.


Pentru asigurarea prejudiciului material şi moral cauzat prin infracţiune, procurorii au dispus aplicarea sechestrului pe o serie de bunuri imobile şi mobile, inclusiv: un teren, un apartament şi trei automobile – toate aparţinînd inculpaţilor.


Doi dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina, încheînd cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei. În prezent, cei trei au interdicţia de a părăsi ţara, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă de la 3 pînă la 10 ani închisoare.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load