Eugen Doga – decorat cu Ordinul „Alexandr Nevski”

Eugen Doga – decorat cu Ordinul „Alexandr Nevski”

Compozitorul-academician Eugen Doga a fost decorat cu Ordinul ,,Alexandr Nevski", la Moskova, informează Noi.md.

,,Este o sărbătoare pentru mine, o sărbătoare și o mulțumire care o să mă întărească pe mine ca om, ca cetatean, ca patriot, la urma urmei, de ce nu, fiindcă această înaltă apreciere se referă nu doar la mine personal, se referă la un cetățean al acestui pămînt și, pînă la urmă, la un cetățean care a adus o contibuție esențială în cultura și dezvoltarea culturii ruse", a spus maestrul într-un interviu.

Ceremonia de înmînare a distinției de stat a avut loc la 10 aprilie, în prestigiosul Palat al Kremlinului din capitala Federatiei Ruse (fostul Palat al Congreselor), acolo unde, în iunie 2017, celebrul artist a avut un spectacol extraordinar, dedicat aniversarii sale octogenare.

Distincția i-a fost acordată compozitorului Doga pentru aportul considerabil în dezvoltarea culturii muzicale universale.  

Decretul de acordare a ordinului a fost semnat de către Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în iulie 2018.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load

Arhivă de ştiri