Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

"El e o povară". Nemerenco regretă numirea lui Furtună la șefia ANSP

8 sep. 2020,, 09:47   Societate
2147 2

Ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că regretă o decizie pe care aceasta a luat-o în perioada cînd era ministră.

Regretele vin în contextul ultimului interviu acordat de șeful ANSP, Nicolae Furtună, privind pandemia de coronavirus, transmite știri.md.

Nemerenco a scris pe o rețea de socializare că nu cei decedați de COVID19 au fost o povară pentru cei dragi lor, ci Furtună este o povară pentru cetățeni.

''Prima este numirea dlui Furtună în funcția de director interimar la ANSP. Îl cunoscusem anterior ca un specialist bun în domeniul pe care îl gestiona, mi-a fost student la masterat, energic, tînăr și promițător, mai deținuse interimatul interior și cunoștea situația din ANSP. Era nevoie de a reîntoarce într-un ritm rapid funcționalitatea ANSP, care fusese distrusă în urma reformelor nereușite în sănătate publică a guvernului Filip. Am cerut sfatul mai multor specialiști din domeniu și toți au agreat candidatura. Astfel, la 25 iunie 2019, am semnat ordinul de numire în funcție de interimar pînă la organizarea concursului. Apropo, concursul pentru funcția de director a fost organizat deja de noua guvernare și a fost cîștigat de dumnealui, fiind confirmat în funcție în ianuarie 2020, fapt care mi-a trezit suspecții, deoarece cei care fusese numiți de mine, nu prea erau acceptați de noua conducere.

A venit pandemia peste noi și mai departe cunoașteți povestea. Dl Furtună ma dezamăgit profund. Atît prin acțiunile sale, cît și prin aroganța și cinismul mesajelor. Toate ieșirile sale la TV aduceau mai mult a talkshow-ri decît interviuri a unei persoane cu gîndire de stat, dar ultima declarație, care a bulversat toată lumea, e pur și simplu odioasă. Să susții că orice om cu unele boli cronice e o povară, este pur și simplu depășirea oricăror limite.


Mi-e greu să scriu aceste cuvinte. Mi-e greu să comentez. Mi-e rușine pentru cele spuse de el. Și mai ales că sînt spuse de un medic.

Astăzi e cert un lucru – dl Furtună trebuie să plece. Nu doar pentru declarațiile sale cu iz de goebbelsism, ci pentru că a gestionat cum nu se poate de prost situația pandemică de la noi. Nu cele 1.074 persoane care au decedat cu COVID19 au fost o povară pentru cei dragi lor. Domnul Furtună este o povară pentru noi toți'', a declarat Nemerenco.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?