X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Dumbrăveanu dezminte informațiile, că în spitale e criză de locuri sau de medici

18 mar. 2020,, 20:40   Societate
1766 0

Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a dezmințit informațiile care au apărut pe rețelele de socializare, că în spitale nu mai sînt locuri pentru bolnavii de COVID-19. Declarațiile au fost făcute după ședința Centrului Unic de Comandă.

„La Toma Ciorbă acum avem 160 de locuri disponibile, dintre care 75 de paturi pentru persoanele, care sînt sau deja s-a confirmat COVID-19. Am activizat și clinica nr. 2, pentru a-i ajuta pe cei de la Toma Ciorbă, aici sînt internați cei cu forme ușoare de suspecții la COVID-19. Toate speculațiile că este un număr impunător de suspecți, bolnavi, sînt nefondate”. a declarat Dumbrăveanu.

Ministrul Sănătății a declarată că în Moldova există și numărul necesar de specialiști.

„Toate speculațiile că lipsesc specialiștii, vreau să menționez că în toate instituțiile respective sînt medici epidemiologi. Ba mai mult, avem suportul Universității de stat de medicină și farmacie, care ne-a oferit și medici epidemiologi și consultați infecționiști, care au consolidat rîndurile medicilor din spitalele respective. Avem și alți specialiști în lista de rezervă”, a mai adăugat Dumbrăveanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?