COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Dumbrăveanu: Coronavirusul ne-a mobilizat ca societate

Dumbrăveanu: Coronavirusul ne-a mobilizat ca societate

Doar solidarizîndu-ne putem avea un rezultat eficient. Ascultați de sfaturile medicilor, fiți responsabili și doar împreună putem ajuta Republca Moldova să depășească această situație.

Este mesajul ministrei Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, care a apreciat sprijinul societății civile, persoanelor fizice și agenților economici pentru sistemul de sănătate în contextul combaterii Coronavirusului de tip nou, transmite NOI.md cu referire la realitatea.md.

„În această situație, care reprezintă o provocare nu doar pentru Republica Moldova, dar pe plan mondial, ne-am consolidat ca și societate. Am văzut și apreciem enorm de mult acele acțiuni concrete care vin din partea societății civile, persoanelor fizice, agenților economici care susțin sistemul de sănătate la nivel de prînzuri calde organizate, de transportare a personalului medical, difuzare a materialelor informaționale”, a menționat Viorica Dumbrăveanu în cadrul briefingului susținut în această dimineață.


Ea a menționat că, Guvernul are un plan de prevenire și răspuns la Coronavirusul de tip nou care conține mai multe scenarii, în care sînt reflectate instituțiile medicale strategice și medicamentele necesare pentru tratarea celor infectați.

La fel, potrivit ministrei Dumbrăveanu, Republica Moldova are la etapa actuală suficiente teste, care sînt aplicate persoanelor suspectate, dar și celor diagnosticate pozitiv, la toate etapele.

„În comparație cu alte state, ca de exemplu Franța, unde testele se aplică doar pentru cazurile grave. În cazul Republicii Moldova noi aplicăm testele pentru toate cazurile. Atît pentru cazurile suspecte, deseori aplicăm și două teste”, a menționat ea.

Cît ține de actualitatea la zi, în Moldova sînt înregistrate în continuare 49 cazuri înregistrate, dintre care 28 sînt de import, din țări precum Italia, Marea Britanie, Franța, Cehia, Elveția și Ucraina, iar alte 21 sînt cazuri cu transmitere locală – Chișinău, Soroca, Hîncești.

Din cele 43 de persoane cu COVID-19 internate la Spitalul „Toma Ciorbă”, 7 sînt în stare gravă stabilă, 4 – stare satisfăcătoare și 31 – stare medie. La Spitalul clinic de boli infecțioase pentru copii sînt internați doi copii în stare medie, la Spitalul clinic republican – o persoană în stare satisfăcătoare, iar din cele 10 persoane cu COVID-19 internate la Spitalul clinic al Ministerului Sănătății, sînt pacienți cu gravitate stabilă și pacienți cu evoluție de stare medie.

Ultimele 24 de ore, Ambulanța a avut 2.319 chemări, dintre care 90 pacienți cu suspecție de Coronavirus au fost transportați la instituțiile medicale. Dintre aceștia, este vorba de 76 maturi și 14 copii.

Totodată, o persoană de 39 de ani a decedat, ieri, la Spitalul clinic al Ministerului Sănătății. Potrivit ministrei Viorica Dumbrăveanu, persoana a suferit un stop cardiac, decedînd în pofida tuturor procedurilor de resuscitare.

Totuși, potrivit ei, persoana nu este asociată cu COVID-19, Ministerul Sănătății urmînd să revină cu detalii, în funcție de rezultatele medico-legale.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load