Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Dumbrăveanu cere pseudo-experților să își țină părerile acasă

16 mar. 2020,, 09:42   Societate
2499 0

După ce ieri, fostul șef de la vamă, Rasian Vasiloi, a anunțat că într-un sat din Raionul Cantemir, o femeie ar fi decedat din cauza îmbolnăvirii cu noul tip de Coronavirus, iar ulterior a venit să dezmintă informația, astăzi Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu a venit cu o reacție.

Aceasta a cerut așa numitor pseudo-experți să își țină părerile acasă și să nu răspîndească panica.

”Nu știu de ce în ultima perioadă asupra cauzei deceselor se expun nu specialiștii în medicină legală dar așa numiții pseudo-experți. Noi am fost maxim deschiși cu dumneavoastră, noi am prezentat toată informația actualizată la zi. O să continuăm să venim cu informații veridice, în acest context o să intru într-o arie de confidențialitate, dar am să menționez că persoana din Cantemir nu a decedat din cauza COVID-ului, dar din cauza ictusului cerebral. Solicităm respectuos, absolut toți cei care încearcă prin diferite mijloace de informare, să se abțină de la declarații acide și de la atacuri, să lase sistemul medical și inclusiv cel al organelor de drept să-și facă misiunea care nu este ușoară la momentul actual și să nu se concentreze pe evaluări suplimentare și pe dezmințiri ale informațiilor false”, a spus Dumbrăveanu.

Pe finalul conferinței de presă, ministra a venit cu un apel repetat către populație. Aceasta a cerut oamenilor să stea acasă, pentru că doar așa se poate preveni răspîndirea infecției.

”Stați acasă! Unica măsură care a avut un impact pozitiv în combaterea infecției COVID-19 este izolarea. Este o măsură care sînt sigură că va avea impactul corespunzător și în Republica Moldova în momentul în care ne vom responsabiliza cu toții. Solicit tuturor să se abțină de la contacte cu apropiații și terțele persoane. În mod special, vreau să menționez, respectarea regimului de izolare din partea persoanelor vîrstnice, din partea persoanelor care suferă de boli cardiace, proibleme respiratorii și inclusiv persoanele care sînt diabetice”, a mai spus ministrul.


Dumbrăveanu a îndemnat oamenii să ajute persoanele care se află în grupul de risc și să îi asigure cu produse alimentare asigurînd izolarea acestora în case.

”Eu vin cu un apel către aceste persoane: Stați acasă! Vreau să spun că nu am fost una din cele mai exemplare fiice și nu mi-am văzut părinții de foarte mult timp. Vreau să fac un apel inclusiv către mama mea. Mamă stai acasă!”, a spus în final Dumbrăveanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?