Doi ”vînători”, condamnați pentru braconaj

Doi ”vînători”, condamnați pentru braconaj

Procuratura anunţă despre condamnarea a doi locuitori ai raionului Ungheni pentru vînatul ilegal al unui cerb nobil din rezervaţia naturală „Plaiul Fagului”, informează Noi.md.


Potrivit probatoriului, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2019, inculpaţii au participatipat la o partidă neautorizată de vînătoare în raza pădurii din rezervaţia naturală „Plaiul Fagului”, amplasată pe teritoriul satului Rădenii Vechi, Ungheni. Astfel, într-o perioadă interzisă pentru vînătoarea de mamifere, înarmaţi cu arme de vînătoare deţinute, purtate şi folosite neautorizat, în lipsa carnetului de vînător, inculpaţii au braconat un exemplar de cerb nobil, de 157 de kg, cauzînd fondului cinegetic al rezervaţiei naturale daune materiale, estimate la 25 de mii de lei.


Imediat după infracţiune, inculpaţii au tranşat animalul şi au mers pe la casele lor.


Despre acest caz oamenii legii au fost sesizaţi de către reprezentanţii rezervaţiei, care au auzit împuşcături, depistînd şi urme de sînge. La scurt timp, inculpaţii au fost identificaţi, iar ulterior - deferiţi justiţiei.


În cadrul examinării dosarului în judecată, inculpaţii, cu vîrstele de 28 şi 35 de ani, au reparat benevol daunele materiale, achitînd în beneficiul rezervaţiei naturale suma prejudiciului cauzat prin infracţiune.


Pentru fapta comisă, unul dintre inculpaţi a fost condamnat la 8 luni închisoare, iar celălalt la 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. De asemenea, ambii au rămas fără arme de vînătoare, acestea fiind confiscate în folosul statului.


Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load