COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Dodon a îndemnat moldovenii din diasporă să renunțe la ideea de a se porni spre Moldova

Dodon a îndemnat moldovenii din diasporă să renunțe la ideea de a se porni spre Moldova

Președintele Igor Dodon a îndemnat moldovenii care se află peste hotarele țării să renunțe acum la ideea de a se porni spre Moldova, deoarece ar putea nimeri în zonele de carantină instituite de mai multe state din Europa.

Șeful statului i-a îndemnat pe moldovenii din diasporă să nu riște în condițiile în care majoritatea statelor din UE au închis frontierele și au anulat zborurile regulate.

”Cred că trebuie să fim responsabili și conștienți. Dacă sînteți stabiliți temporar și permanent în afara țării, vă recomand să nu vă porniți la drum, să nu rămîneți blocați la frontierele altor state”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii live ”Președintele răspunde”.


Președintele a menționat că autoritățile au găsit soluții pentru cîteva sute de moldoveni care au rămas blocați la frontierele Germaniei, Austriei, Poliniei, în Rusia, dar, spune Dodon, nu întotdeauna acest lucru este posibil din cauza restricțiilor impuse de statele terțe. Igor Dodon a mai declarat că Republica Moldova a închis frontierele, practic, în același timp cu țările din vecinătate.

”Nu era niciun sens să închidem frontierele la începutul lui februarie, cînd Romînia a închis-o la mijlocul lui martie. Deciziile s-au luat la timp, iar unele chiar mai devreme”, a spus președintele.

Pînă la 1 aprilie, autoritățile au oprit toate zborurile regulate din și în Moldova. De asemenea, a fost stopat transportul de pasageri și cel feroviar în și din zonele afectate de virus.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load