Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Detalii în cazul reexaminării pensiei care se va face din 1 iulie

29 iun. 2020,, 18:25   Societate
4391 1

De la 1 iulie 2020, dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă (conform prevederilor din Legea privind sistemul public de pensii, modificat în decembrie 2019) îl obţin beneficiarii de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999 care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin zece ani, transmite IPN.

Solicitantul trebuie să depună cererea la Casa Teritorială de Asigurări Sociale conform vizei de domiciliu, prezentând totodată buletinul de identitate şi carnetul de muncă în original și o copie.

Casa Națională de Asigurări Sociale menționează că noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la organul teritorial de asigurări sociale. Majorarea pensiei după reexaminare depinde de durata stagiului de cotizare şi mărimea salariului din care au fost achitate contribuţii de asigurări sociale.

Din 1 ianuarie 2020, a fost reexaminată pensia celor care și-au stabilit dreptul la pensie pentru limita de vârstă până la 1 ianuarie 1999, dar au realizat un stagiu de cotizare după pensionare mai mic de 15 ani. Începând cu 1 ianuarie 2019 a fost reexaminată pensia persoanelor care s-au pensionat până pe 1 ianuarie 1999 şi au realizat un stagiu de cotizare după pensionare de 15 ani sau mai mult.

Beneficiarii de pensii pentru limită de vârstă care corespund condiţiilor sus-numite și din diferite motive nu şi-au reexaminat pensia până la moment, îşi pot realiza în continuare dreptul la reexaminarea pensiei.

Conform datelor statistice ale CNAS, în total în anul precedent și în prima jumătate anului curent au fost reexaminate 6 443 de pensii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?