Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Desenele animate produse de Studioul ”Moldova –Film” ar putea fi digitalizate

18 iul. 2020,, 12:44   Societate
3432 0

Societatea pe Acțiuni ”Moldova-Film” participă la un concurs, supus votului public, pentru a obține din fonduri europene mijloace financiare necesare pentru digitalizarea desenelor animate produse de Studioul ”Moldova-Film”.

În cadrul concursului participă 16 obiective culturale din R. Moldova, 10 dintre care vor beneficia de finanțare de pînă la 40 mii de euro. Proiectele vor fi selectate prin vot public, informează Moldpres.

Rezultatele votării vor constitui 50% din scorul final, iar restul de 50% din pondere îl va constitui decizia Grupului de monitorizare a patrimoniului cultural a Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Societatea ”Moldova-Film” dispune de un fond cinematografic considerat patrimoniu național, care timp de 68 de ani a acumulat mai bine de 1500 de filme, dintre care 109 sînt de animație. Pionierul animației moldovenești poate fi considerat pictorul de cinema Anton Mater, care a realizat două filme animate cu păpuși în volum după poveștile lui Ion Creangă „Punguța cu doi bani” și „Capra cu trei iezi”. Tandemul Constantin Balan și Spiridon Vangheli a creat un serial întreg despre micuțul Guguţă, care poate fi considerat cel mai reușit desen animat.

Filmele din arhiva „Moldova-Film” sînt imprimate pe peliculă cinematografică de 35 mm. Stocarea și păstrarea lor necesită un spațiu enorm special amenajat, cu un regim strict de păstrare – temperatură și umiditate. Peliculele sînt nocive, iar cu timpul devin și mai periculoase pentru sănătate. Pentru a păstra și conserva aceste filme, ele necesită urgent să fie restaurate, digitizate și conservate, astfel ca să se încadreze în normele europene și mondiale și să poată fi difuzate în cinematografe și la televiziuni.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?