X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Descoperă Moldova: Vălcineţ – un sat cu tradiții

2 iun. 2023,, 01:00   Societate
2454 0

Vălcineţ este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vălcineț și Codreni. Satul Vălcineț este situat la o distanță de 30 km de orașul Ocnița și la 190 km de Chișinău. Satul Vălcineț este populat în majoritate de ucraineni, care reprezintă circa 87% dintre localnici.

După cum scrie portalul moldovenii.md, satul Vălcineț este menționat documentar în anul 1597. În 1623 domnul Moldovei Ștefan Tomșa confirma stăpînirea lui M. Tăutul, pîrcălab de Hotin asupra unei jumătăți a satului Vălcineț din ținutul Soroca. O jumătate de secol mai tîrziu, la 1670, o jumătate din satul Vălcineț era în proprietatea feciorilor sulgerului Gligorașco Jora, iar a patra parte din sat era stăpînită de Maricuța, jupîneasa lui Ciocîrlie.

Locuitorii comunei Vălcineţ, majoritatatea ucraineni, respectă vechile tradiții și serbează „Maslenița”, care marchează sfîrșitul iarnii lungi şi grele și venirea primăverii şi căldurii soarelui. Ei întîmpină primăvara cu dansuri, cîntece şi multă veselie. În această zi, copiii se plimbă cu sania, iar gospodinele fac multe clătite, care simbolizează soarele și cu care sînt serviți toți sătenii.

În satul Vălcineț activează biserica „Naşterea Maicii Domnului”. Hramul localității este sărbătorit la 21 septembrie.


În ianuarie 2011, în timp ce săpau o fîntînă în curtea unei case din satul Vălcineţ, raionul Ocniţa, oamenii au dat de fragmentele unui schelet de animal necunoscut. Pentru că dinţii şi fildeşul s-ar asemăna cu cei ai unui mamut, ei au presupus că ar fi fosilele unui astfel de animal.

Nu este prima descoperire de acest gen, acum doi ani, în timp ce săpa o fîntînă, un localnic a dat de nişte fosile. Bătrînii din comuna Vălcineţ își amintesc că, la începutul anilor 40 ai secolului trecut, lîngă localitatea lor a fost decoperit un schelet de mamut.

Pe site moldovenii.md există o mulțime de informații utile care-i vor ajuta pe toți doritorii de a planifica și a petrece un weekend minunat în țara noastră. În special, aici sînt prezentate informații ample despre turismul în Moldova, sînt prezentate sfaturi pentru turiști, rute turistice, date despre perlele turistice și mănăstirile din Moldova.

Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.

Rămîne doar ca fiecare doritor să aleagă cea mai bună opțiune de odihnă și călătorie și să redescopere îndrăgita Moldovă!

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?