Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Descoperă Moldova: Toltrele de la Glodeni - vestigii unice ale trecutului indepartat

13 aug. 2020,, 06:00   Societate
2722 0

Raionului Glodeni - unul dintre cele mai atractive din ţară. Raionul Glodeni este adiacent rîului Prut, la fel ca raioanele Rîşcani, Edineţ şi Briceni, toate se disting prin prezenţa pe teritoriile sale a mulţimii şirurilor de toltre (recife), care traversează aceste zone dinspre nord-est spre sud-vest.

După cum scrie portalul moldovenii.md, aceste roci s-au format multe milioane de ani în urma, după ce s-au retras două mări străvechi, Tortoniana şi Sarmată, care acopereau cîndva aceste teritorii. Formaţiuni de acest tip pot fi întîlnite, cu excepţia Republicii Moldova, numai pe teritoriul Ucrainei, acolo fiind numite „medoborî”. În opinia noastră, acestea sînt creaţii unice ale naturii, care au potenţial turistic colosal.

Toltrele raionului Glodeni au caracteristicile sale distinctive – anume aici se întîlnesc cele mai lungi şiruri de toltre, printre care, iese în evidenţă Reciful Buteşti, care se întinde de la marginea satului Buteşti pînă la marginea satului Cobani. Mai mult decît atît, o parte din satul Buteşti este situat în partea de sus şi pe panta acestui recif, întretăiat de către rîuleţului Camenca şi drumul asfaltat. Lungimea acestui recif e de mai mult de 2 km, iar dacă nu ar fi fost defileul care-l intersectează, format de afluentul Camencei, rîuleţului Camencuţa, atunci lungimea lui ar fi de aproape 3 km.

Butesti_Glodeni_150512_168%281%29.jpg" style="width: 540px; height: 360px;" />

Trebuie însă să menţionăm, că şirurile de toltre din raionul Glodeni sînt mai joase ca înălţime decît toltrele din raioanele Edineţ şi Rîşcani.


Reciful de la Buteşti poate fi remarcată şi prin faptul că chiar la poalele celei mai înalte părţi a ei se află o peşteră străveche neolitică, care are zeci de mii de ani. Ea a fost aşezare a omului neolitic. Peştera este împărţită în cîteva încăperi, are mai multe intrări şi ieşiri. Din păcate, aceasta a avut de suferit în urma unui cutremur, în special aceluia din anul 1977, o parte din încăperile sale sînt în prezent acoperite. Din peşteră se deschid vederi uimitoare spre sat, drum, valea rîului Camenca. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute atracţii turistice ale raionului.

Reciful Buteşti este relativ nu foarte înaltă, nu depăşeşte 60 m, în partea sa de sus se află un platou plin cu iarbă şi flori modeste. Spre deosebire de vegetaţia toltrelor de la Rîşcani şi Edineţ, aici ea este mult mai modestă. În schimb, ce vederi se deschid din vîrful acestui platou. În primul rînd ‒ valea rîului Camenca, care asemenea unui şarpe mic şerpuieşte împrejurul recifului. La poalele unei pante a recifului se întinde un lac destul de mare, format de rîul Camenca, adică o iezătură sau un lac de acumulare mic. Dar despre valea Camencei veţi putea afla dintr-o publicaţie aparte.

Puteţi ajunge în vîrful stîncii în două moduri ‒ dacă înconjuraţi peştera în preajma satului Buteşti, urcaţi în vîrf pe o cărăruie dosită sau puteţi merge spre partea cea mai îndepărtată a satului spre sîncă, pe drum, direct prin cîmpii. Apoi trebuie să mergeţi pe jos, apropiindu-vă de sat.

Pe site moldovenii.md există o mulțime de informații utile care-i vor ajuta pe toți doritorii de a planifica și a petrece un weekend minunat în țara noastră. În special, aici sînt prezentate informații ample despre turismul în Moldova, sînt prezentate sfaturi pentru turiști, rute turistice, date despre perlele turistice și mănăstirile din Moldova.

Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.

Rămîne doar ca fiecare doritor să aleagă cea mai bună opțiune de odihnă și călătorie și să redescopere îndrăgita Moldovă!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?