COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Descoperă Moldova: Cornești – un oraș în inima Codrilor

Descoperă Moldova: Cornești – un oraș în inima Codrilor

Corneşti este un oraş în raionul Ungheni, Republica Moldova. Amplasat în partea centrală a republicii, în zona Codrilor, oraşul Cornești este aproape cel mai înalt punct geografic din Moldova – la o altitudine medie de 314 m față de nivelul mării.

După cum scrie portalul moldovenii.md, odată cu construcţia căii ferate Chișinău-Ungheni pe culmea dealului de la Corneşti a apărut în anul 1867 un orăşel de corturi şi barăci unde se adăposteau cei 1500 de oameni care munceau la construcția căii ferate. În 1872 pe sectorul de construcţie Corneşti al căii ferate Chișinău-Ungheni a avut loc o grevă a muncitorilor care cereau majorarea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Guvernatorul a trimis în întîmpinarea lor un detaşament de cazaci, care i-a silit să se întoarcă la Corneşti. Conducătorii grevei au fost arestaţi, însă muncitorii au reluat lucrul numai după ce le-au fost satisfăcute revendicările. La 1 iunie 1875 a fost deschisă circulaţia regulată a trenurilor pe sectorul Chișinău - Ungheni. În anul 1884 noua aşezare de lîngă gară avea o populaţie de 76 de locuitori.

Între anii 1946 – 1956 Cornești a avut statut de centru raional. În 1951 localitatea a căpătat statut de orăşel. Pînă în anii nouăzeci pe teritoriul orășelului Cornești au activat peste 40 de întreprinderi și organizații. La Corneşti a fost pusă în fucțiune prima bază de combatere a grindinei din republică. Aceasta a fost dotată cu radiolocatoare, rachete şi specialişti de înaltă calificaţie devenind un scut împotriva calamităţilor naturale.



Localitatea se află la nord de rezervația naturală „Plaiul Fagului” care a fost creată în scopul conservarii și studierii uneia dintre cele mai pitorești și mai reprezentative ecosisteme ecologice silvice din zona Codrilor. Din împrejurimile localităţiiCornești îşi încep cursul patru rîuri: Bîc, Delia, Cula și Ichel. În localitate se află izvoare de ape minerale curative.

Datorită amplasării sale și izvoarelor curative din anul 1956 în localitate funcţionează Centrul Ftiziopneumologic de Reabilitare „Cornești”, destinat pentru copiii cu vîrstă între 3 și 11 ani bolnavi de tuberculoză. Copiii bolnavi sînt îngrijiți de un colectiv de medici, asistente medicale, învățători și educatori.

Pe site moldovenii.md există o mulțime de informații utile care-i vor ajuta pe toți doritorii de a planifica și a petrece un weekend minunat în țara noastră. În special, aici sînt prezentate informații ample despre turismul în Moldova, sînt prezentate sfaturi pentru turiști, rute turistice, date despre perlele turistice și mănăstirile din Moldova.

Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.

Rămîne doar ca fiecare doritor să aleagă cea mai bună opțiune de odihnă și călătorie și să redescopere îndrăgita Moldovă!

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...

Sondaj Toate

load