Declinul natural al populației în Transnistria este în creștere

Declinul natural al populației în Transnistria este în creștere

Declinul natural al populaţiei din Transnistria a fost, în perioada ianuarie-septembrie 2019, de 2394 de persoane, în creștere cu 24,4% comparativ cu perioada similară a anului 2018.


Conform datelor serviciului de statistică din regiunea transnistreană, în această perioadă au fost înregistraţi 2764 de nou-născuţi (-9,9%), iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 5158 de persoane (+3,3%).


Principalele cauze de deces în Transnistria rămîn a fi bolile cardiovasculare - 1816 de persoane (+5,2%), constituind peste 35% din numărul decesurilor. Urmează neoplasmele - 969 decese (+5,1%) şi afecţiunile sistemului nervos - 738 (+4,5%).


În perioada de referință, din regiunea transnistreană au plecat 3537 de persoane, dar s-au stabilit cu traiul 5756 de oameni. De regulă, aceștia sînt cetăţenii ai Republicii Moldova, care au mai locuit Transnistria, dețin așa-zisa cetăţenie transnistreană, atractivă pentru unele persoane din cauza vîrstei mai mici de pensionare, dar și a tarifelor mai mici la serviciile comunitare.


La începutul anului, numărul total al locuitorilor în Transnistria constituia circa 465 mii persoane, conform datelor administrației separatiste de la Tiraspol.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load