Declarații pro-moldovenești în România la sfîrșitul secolului al XIX-lea

Declarații pro-moldovenești în România la sfîrșitul secolului al XIX-lea

Grosul V. Ia.


În ianuarie 1859, pe tronul principatelor Moldovei și a Țării Românești a fost ales un singur domnitor - A.I. Cuza, iar această veste a fost primită cu bucurie în capitala de atunci a statului moldovenesc - Iași. Au fost foarte puțini oameni cu alte stări de spirit, precum ideologul statalității moldovenești Nicolae Istrati. Moldovenii erau bucuroși că anume moldoveanul Cuza, care nu demult scria că „fiecare moldovean ar trebui să fie mîndru că este moldovean", a ajuns la conducerea principatelor unite. Dar deja curînd, entuziasmul a fost înlocuit cu gînduri amare, iar apoi a început să se reverse nemulțumirea. Ea a fost cauzată, în principal, de motive economice. Iașul a încetat să mai fie capitală, aici a fost oprită formarea unui buget independent. Moldova a pierdut oportunitatea de a duce o politică economică în propriile interese. Sărăcirea Iașului a afectat și viața economică a satelor din apropiere, care de mulți ani aveau o piață sigură și încăpătoare în capitala Moldovei.


Nemulțumirea meșteșugarilor, comercianților, industriașilor, funcționarilor și proprietarilor moldoveni a devenit una în masă. Memorialistul R. Rosetti, descendent al conducătorilor moldoveni, atît după linia tatălui, cît și a mamei, martor al acelor vremuri, chiar a și scris despre părăsirea masivă și îndelungată a Iașului de către locuitori și, în general, despre nemulțumirea lor puternică față de situația lor[1]. Dar nu numai Iașul a avut de suferit, ci și singurul port din Moldova de pe Dunăre - Galați. Deja mai tîrziu, în februarie 1893, consulul rus la Iași A.A. Ghirs, după ce a menționat avantajele de care a fost lipsit orașul Iași, a subliniat: „În același mod, portul moldovenesc Galați decade treptat, în timp ce portul valah Brăila, pentru construcția căruia guvernul a alocat continuu sume semnificative, capătă pe an ce trece o importanță tot mai mare"[2].


La 27 septembrie 1862, vice-consulul Angliei, G.D. Merpy a trimis un raport extins șefului său direct, John Green, consul britanic la București. În acest raport, printre altele, era scris: „La Iași și în împrejurimile sale, opinia publică este împotriva conducerii lui Alexandru Ioan [Cuza], iar opoziția este mai puternică pe zi ce trece. Din surse sigure se cunoaște că și în restul Moldovei dorința majorității copleșitoare a oamenilor se opune deschis stării reale a lucrurilor din principat. O consecință firească a acestei nemulțumiri generale: devine din ce în ce mai greu de căpătat bani, comerțul este foarte slab, sărăcia este mai mare în Iași decît cea pe care am văzut-o în ultimii 12 ani. Trebuie să fii cu adevărat orb pentru a nu observa situația precară a acestui oraș, care cîndva era destul de înfloritor".


Așadar, diplomatul englez a scris despre majoritatea covîrșitoare a oamenilor nemulțumiți deja în septembrie 1862. În februarie 1866, cînd Cuza a fost înlăturat de la putere, numărul nemulțumiților era și mai mare. Conform raportului consulului rus la Iași, I.M. Lecs, „tocmai am primit primele telegrame de la București cu vești despre căderea lui Cuza, întregul oraș se află într-o stare de entuziasm; este o bucurie generală (pe străzi moldovenii se sărutau cu evreii, evrei cu țiganii) și, în acest sens, cred că nu a existat nici o persoană nemulțumită de această lovitură de stat, bineînțeles, cu excepția acelor oficiali care au jefuit fără a fi pedepsiți visteria și oamenii pe parcursul a șapte ani" [3].


Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load