TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Declarație: De ce demersul de eliberare a lui Filat a fost depus în ultima zi a Guvernului Sandu

Declarație: De ce demersul de eliberare a lui Filat a fost depus în ultima zi a Guvernului Sandu

În cadrul unei conferințe de presă, fostul prim-ministru a explicat de ce demersul Penitenciarului nr. 13, privind eliberarea condiționată a sa, a fost depus în instanța de judecată la 12 noiembrie, și anume în ultima zi a mandatului Guvernului Maia Sandu, scrie Noi.md cu referire la cotidianul.md.


„Eliberarea de răspunderea penală e un drept. În condițiile prevăzute de lege, personal am depus cerere, conform legii, către administrația Penitenciarului nr. 13, pentru a-mi fi aplicat art. 91 al Codului Penal, care prevede eliberarea de răspundere înainte de termen. În baza cererii depuse, în cadrul comisiei Penitenciarului a fost examinată cererea și dacă toate condițiile necesare pentru liberare sînt întrunite”, a declarat Vlad Filat.


Potrivit ex-premierului, membrii comisiei speciale au acceptat în mod unanim cererea sa pe data de 8 noiembrie, iar pe 12 noiembrie demersul a fost înaintat către instanța de judecată.


Filat spune că demersul a fost depus pe data de 12 noiembrie „nu pentru că doamna Sandu și-a angajat răspunderea și a căzut Guvernul, dar pe motiv că data de 12 noiembrie era penultima zi de depunere a acestui demers. Legea spune clar – în termen de cinci zile demersul se transmite la instanța de judecată”.


„Ping-pong-ul dintre politicieni sînt speculații care îmi creează probleme”


Vlad Filat a vorbit despre ping-pong-ul de acuzații dintre Igor Dodon și Maia Sandu, pe care le califică drept simple speculații care îi creează probleme.


Totodată, spune el, acțiunea prin care a reușit să obțină liberarea condiționată înainte de termen a început-o încă de la sfîrșitul lunii aprilie 2019, atunci cînd în fruntea Guvernului se afla democratul Pavel Filip.


Filat afirmă că declarațiile politicienilor la subiectul eliberării sale condiționate este o formă de a pune presiune pe instanțele de judecată.


Fostul premier îi încurajează pe toți cei care discută în spațiul public despre eliberarea sa înainte de termen să se informeze temeinic înainte. „Sper că declarațiile făcute pînă acum nu au fost din rea credință, ci din necunoaștere”, a adăugat el.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load