Declarație: Abrogarea Legii cetățeniei prin investiții trebuie discutată la CSS

Declarație: Abrogarea Legii cetățeniei prin investiții trebuie discutată la CSS

Deputatul fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Dumitru Alaiba, susține că subiectul abrogării definitive a Legii cetățeniei prin investiții trebuie să fie discutat la ședința Consiliului Suprem de Securitate, anunțat pentru miercuri de președintele Igor Dodon.

Parlamentarul a pregătit în acest sens un demers, pe care urmează să-l depună marți la prima oră la Președinție, transmite NOI.md cu referire la ipn.md.

„Vă solicit respectuos și insistent să includeți de urgență în ordinea de zi un subiect adițional, și anume abrogarea imediată a Legii cetățeniei prin investiții. Acest subiect a fost discutat anterior la Consiliul Suprem de Securitate, iar pe data de 18 iunie 2019 Parlamentul Republicii Moldova, prin votul comun al deputaților din PSRM și al celor din blocul ACUM, au votat în prima lectură abrogarea Legii cetățeniei prin investiții. Ulterior programul dat a fost suspendat pe o perioadă de patru luni, însă nu și abrogat definitiv”, se menționează în demersul lui Dumitru Alaiba, publicat pe Facebook.

Potrivit deputatului, în condițiile în care moratoriul asupra acestei legi a expirat, „este de o importanță majoră să fie urgentată abrogarea în a doua lectură a acestei legi, chiar la următoarea ședință a Parlamentului. „Legislația cu privire la cetățenia pentru investiții prezintă grave riscuri pentru securitatea națională și facilitează potențial spălarea banilor pe teritoriul țării noastre. Asta era adevărat în luna iunie 2019 și e adevărat și acum. Sper cu tot dinadinsul că noua înțelegere de cooperare la nivel politic dintre două partide din Parlament – PDM și PSRM – să nu se reflecte negativ asupra angajamentelor asumate inclusiv de domnia voastră cîteva luni în urmă, acțiuni pe care le consider în continuare în interesul cetățenilor”, se mai spune în demers.

Dumitru Alaiba mai anunță că în acest sens a remis și o notă în adresa președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în noiembrie 2018 programul cetățeniei prin investiții. Acordarea cetățeniei prin investiții prevede vărsarea a 100 de mii de euro în bugetul de stat, pentru proiecte de dezvoltare durabilă a Moldovei. Pe 31 iulie 2019, legislativul a instituit moratoriu asupra acordării cetățeniei Republicii Moldova prin investiție, un proiect de lege în acest sens fiind votat de deputați în două lecturi. Potrivit prevederilor, a fost instituit moratoriu, pentru o perioadă de patru luni, asupra recepționării cererilor noi de dobîndire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție.
 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load