De ce nava care s-a scufundat în apropiere de Odessa nu a transmis semnalul SOS

De ce nava care s-a scufundat în apropiere de Odessa nu a transmis semnalul SOS

Echipajul navei de marfă Delphi care s-a scufundat în Odessa nu a transmis semnal SOS pentru că pe vas nu era electricitate, a spus mecanicul șef al navei, Konstantin Mihailenko.


Mai devreme s-a aflat că nava de marfă sub pavilionul Moldovei s-a desprins de ancoră și s-a îndreptat spre Odessa din cauza vîntului puternic. Potrivit publicației ucrainene „Dumskaia”, nava „Delphi” a ancorat vineri seara, avînd la bord un echipaj format din trei persoane. El a fost evacuat vineri. Agenția Maritimă din Moldova a declarat că nava de marfă Delphi a fost privată de dreptul de a naviga sub pavilionul republicii cu mai mult de un an în urmă, transmite ria.ru.


”Nava era complet goală, fără marfă. Echipajul maxim al acestei nave ara de cinci persoane, dar noi trei am asigurat pe deplin funcționarea sa. Așteptam în partea de sud și am fost desprinși de ancoră. Nu am dat semnalul SOS, deoarece nu am avut din ce da - nava a fost complet dezactivată. Acumulatoarele au funcționat pînă la ora cinci dimineața și legătură exista, însă noi nici măcar nu știam unde ne aflam”, a declarat Mihailenko pentru ziarul local„ Dumskaia”.


Potrivit acestuia, remorcherele nu au putut să se apropie de navă din cauza vremii.


"Ne-am ascuns pe navă pînă în ultimul moment pe pod. Cînd eram deja la bord, o parte a podului s-a scufundat. Ajutorul era mereu la legătură. Nu era energie electrică din cauza furtunii. Combustibilul s-a amestecat cu apă. Fără scafandri nu am fi reușit să ieșim de acolo, le mulțumim. Le mulțumim mult salvatorilor și medicilor. Dacă nu ar fi fost ei, nu știu cum s-ar fi terminat totul", a adăugat Mihailenko.


Potrivit jurnaliștilor publicației, doi membri ai echipajului sînt în spital. Căpitanul navei, Anatolii Slînko, a fost diagnosticat cu hipotermie generală, starea lui fiind evaluată ca medie-complicată. Mihailenko are traheobronșită acută.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load