Cum să supraviețuim într-o situație de criză, în ciuda indiferenței și lipsei de profesionalism a medicilor

Cum să supraviețuim într-o situație de criză, în ciuda indiferenței și lipsei de profesionalism a medicilor

Vestita fotografă din Moldova, Natalia Ciobanu, a supraviețuit miraculos după o ruptură a ficatului drept urmare a acțiunilor neprofesioniste ale personalului medical în timpul nașterii la Centrul Mamei și Copilului. A fost salvată de alți medici deoarece cei locali nu i-au ascultat rugăciunile și cererile de examinare și asistență. Natalia a vorbit despre atitudinea teribilă față de lăuze și despre indiferența față de problemele lor, îndemnînd toate femeile care suferă de durere să insiste să fie examinate sau tratate, altfel ele ar putea ajunge în situația ei - adică în stare critică, în pragul morții.


Natalia Ciobanu și-a spus povestea pe o rețea de socializare, menționînd că știa că va scrie despre asta într-o bună zi.


„Adevărul e că mi-a trebuit 10 luni ca să prind curaj și nu voi avea destulă viață pentru a șterge din memorie ceea ce s-a întîmplat. Mă simt responsabilă pentru toate femeile care vor naște la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău, pentru orice femeie care trebuie să creadă în ea însăși”, a subliniat Natalia Ciobanu.


Ea a spus că era o persoană absolut sănătoasă. Înainte de sarcină, făcea analize regulat, examene ecografice și totul era bine. În timpul sarcinii - același lucru. Totul decurgea foarte ușor.


„Eram cei mai fericiți din lume și așteptam foarte mult copilul. În seara zilei de 30 ianuarie, am ajuns la Centrul Mamei și Copilului cu o deschidere de 5 cm. Pînă la miezul nopții, aveam contracții chinuitoare, dar deschiderea era tot de 5 cm. Medicii au decis să stimuleze nașterea și înainte de asta au rupt apele. Cînd a venit momentul să nasc, mi-au spus că nu sînt în stare să împing și au folosit vacuum. Ce consecințe cumplite a avut acest lucru asupra organelor mele interne, voi afla mult mai tîrziu, după ce aveam să supraviețuiesc și învăța să merg. Cam pe la mijlocul lunii martie. Încă în timpul nașterii, o femeie de două ori m-a apăsat sub piept cu toată puterea și s-a lăsat pe mine cu toată greutatea. Pe 31 ianuarie, ora 2:55 s-a născut fiul meu. Sînt recunoscătoare lui Dumnezeu că acest vacuum nu i-a făcut nici un rău. Deși copilului i-a apărut un hematom imens. Mult timp am plîns asupra lui și mă învinovățeam că nu am fost în stare să nasc. Numai mai tîrziu, cîțiva medici mi-au explicat clar că bebelușul era mare pentru mine, iar mușchii pur și simplu nu ar fi putut face față. Eu sînt mică, copilul - mare”, a menționat femeia.


Potrivit acesteia, mai departe, după ce a trecut euforia după nașterea copilului, au început primele cercuri ale iadului.


„Vă spune dinainte: este foarte strașnic să mori în spital, în indiferență, acolo unde oricine te poate salva. Am stat în maternitate 7 zile. În tot acest răstimp nu am putut să mănînc, să dorm, să merg. Adormeam dimineața pentru cîteva ore, după ce întregul pat se uda de o transpirație rece și organismul se deconecta automat. Mi se administra analgezice de 2 ori pe zi, dar în scurt timp ele au încetat să mă ajute. Am cerut ajutor.


„Mă doare sub piept, acolo unde am fost apăsată în timpul nașterii”, spuneam de mai multe ori pe zi diferitor medici și surori medicale.


- Pur și simplu ești slăbuță. Fă ceva sport - îmi răspundea fiecare al doilea. „Mie, persoanei care practica yoga zilnic, mergeam la sală de sport înainte de sarcină și chiar am alergat o jumătate de maraton, ceea ce este nici mai mult nici mai puțin de 21 km”.


Îți manipulezi soțul, spuneau alții. – Imaginează-ți că ești singură pe pămînt și trebuie să supraviețuiți împreună cu copilul. Și eu am supraviețuit, în Centrul Mamei Copilului”, a spus femeia


„Hemoragia nu se oprea. Mi se făceau injecții, pastile, dar organismul meu încerca să se salveze, nu avea puteri pentru ea. În a 3-a zi mi s-a făcut o curățare vacuum a uterului. Aceeași metodă folosită în cazul avortului. După, stăteam întinsă pe pat, iar în fața ochilor era ceață, nu înțelegeam nimic, mi se învîrtea capul. Cineva a venit și a spus să merg cu copilul la vaccinare.


-Nu pot să merg, am obiectat eu abia-abia.


-Te-ai ridicat și-ai plecat! Am pus copilul în căruț. Pe coridor au strigat la mine - ia-l în brațe și la etajul trei!!


-Nu pot, mă simt rău.


- Repede.


Mergeam cu copilul în brațe, ținîndu-mă de pereți. Cînd medicii de la etajul trei m-au văzut, au alergat imediat, l-au luat pe Alan, eu eram în stare de leșin. Mi-au adus un scaun și m-au dus înapoi în salon.


Atunci au strigat la mine:


-La ce te gîndești?! Ai fi putut scăpa copilul!!!


Peste alte cîteva zile, noaptea, am avut o criză. Aveam dureri însuportabile. Îmi trecea curent electric prin tot corpul, un fel de convulsii. Cu mare greu am ajuns la ușa camerei de alături. Femeia a alergat și l-a chemat pe medicul de serviciu.


Doctorul ăla mi-a palpat abdomenul, mi-a făcut o cardiogramă. Totul este bine.


-Probabil ești foarte impresionantă și slăbuță.


-Mă simt rău, mă doare sub piept, ajutați-mă.


- Du-te la culcare.


Încă o dată am cerut ajutor medicului care mi-a primit nașterea, vă rog, trimiteți-mă la o ecografie. Mă doare sub piept.


- Inventezi, a răspuns el atunci.


Am fost externată. Cu mare greu am ajuns pînă la mașină. Acasă urlam de durere, analgezicele nu mă mai ajutau.


După 2 zile, la examenul ecografic mi s-a spus că hematomul din ficatul meu ocupă 2/3 din spațiu, că în abdomen este mai mult de 1 litru de lichid, la fel ca în plămîni, după cum s-a dovedit. Mi-au spus să mă culc și să nu mă mișc. Ficatul meu ar putea exploda în orice moment și voi avea 10 minute la dispoziție pentru a fi salvată. 10 minute.


Eram în stare critică în secția de reanimare a spitalului de urgență și rudelor mele li s-a spus că numai un miracol mă va ajuta.


Apoi a fost lupta altor medici și a organismului meu pentru viața mea, a fost o reabilitare lungă și dificilă. Aceasta este o durere zilnică diabolică și analgezice grele, tot corpul învinețit de injecții, cîteva operații, cicatrici uriașe pe corp și în suflet. Viață fără copil.


Nu vreau să pedepsesc pe nimeni, din păcate acesta este sistemul și nu eu sînt judecătorul al acestor oameni.
Vreau să spun fiecărui om, dacă aveți dureri și vă simțiți rău, faceți tot posibilul să fiți consultați, tratați. Este mai bine să se adeverească că ați „inventat”, decît să ajungeți în situația mea.


Dacă pe 9 ianuarie, cu toată durerea, nu mergeam la ecografie, cine știe dacă copilul meu ar fi avut mamă astăzi”, a subliniat Natalia Ciobanu.


 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load