Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Cu ce se ocupă acum Plahotniuc? Răspunde Candu

11 ian. 2020,, 12:00   Societate
16538 5

Într-un interviu, Andrian Candu, spune că Vlad Plahotniuc are proiectele sale peste ocean.

Dumnealui are proiectele sale, familie, afaceri probabil. Până la urmă este un om de afaceri, cu siguranță, oriunde nu s-ar afla e un om de succes”, a declarat Candu.

Potrivit democratului, la ora actuală, aproape că nu sînt persoane din echipa PDM care comunică cu Vlad Plahotniuc, cel puțin nu la nivelul deciziilor și a vieții politice.

”Eu, personal, comunic cu dumnealui, dar nu atât de des precum era anterior. Eu am o relație de rudenie cu dumnealui și asta presupune comunicare legată de familie, de sărbători. Bineînțeles în contextul Revelionului, Crăciunului”, a mai spus Candu.


Acesta mai spune că de sărbători comunică cu Plahotniuc.

”Desigur, și cu ziua de naștere, și de sărbători am vorbit. Dar nu am vorbit despre situația politică din țară. Ultima discuție cu dumnealui în care am agreat într-un fel să nu comunicăm pe subiecte politice a fost în vara anului trecut, atunci când a și fost luată decizia de a se retrage din viața politică, se retrage de la conducerea PDM, și își asumă alte responsabilități”, a mai adăugat Candu.

Democratul spune că nașul său de cununie se simte mai în siguranță decît în perioadele anterioare.

”Mai sînt chestiuni care trebuie să și le aranjeze, dar din cîte cunosc e bine”, a conchis Candu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?