Creştinii ortodocşi marchează Moşii de Iarnă

Creştinii ortodocşi marchează Moşii de Iarnă

În prima sîmbătă dinaintea  Postului  Paștelui (11 martie - 27 aprilie), cei trecuți în neființă sînt pomeniți în sărbătoarea ce poartă numele de Moșii de Iarnă sau în alte localităţi Sîmbăta Morţilor.


În fiecare an, această sărbătoare pică înaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, numită și Duminica Lăsatului Sec de Carne din Postul Paștelui, notează MOLDPRES.


Conform tradiției populare, în această zi, toate bisericile din ţară îi pomenesc pe cei trecuți în neființă și care nu au avut parte de slujbe rînduite la înmormîntare.


În unele zone ale țării bătrînii povestesc cum sufletele celor adormiți vin în această zi pe pămînt, în timp ce credincioșii dau de pomană mîncare gătită pentru ca spiritele să îi ocolească. Se spune că sufletele trecute în neființă vin în această sîmbătă să se hrănească cu mireasma și aburii bucatelor pe care credincioșii le gătesc, astfel încît să le ajungă întreg anul.


Tot în această zi de sîmbătă, credincioșii trebuie se dea de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, fructe și lumînări aprinse. La mormintele rudelor, oamenii trebuie să aprindă cel puțin două lumînări, care au rolul de a încălzi sufletele celor adormiți.


Această sărbătoare mai este denumită popular și ”Moșii de Piftii” sau Sîmbăta Piftiilor (răciturilor). Motivul este că aceasta este unica zi în care se zice că morţii mănîncă răcituri sau piftii. De asemenea, le este interzis femeilor ca în Sîmbăta Celor Adormiți să lucreze. Mai multe surse afirmă că cele care nu țin cont de tradiție sînt pedepsite ”să tremure ca piftia” și să ”li se întoarcă pomana dată”. De asemenea, respectarea tradițiilor și superstițiilor zilei ”te ferește de nebunie”.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load