COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Coronavirusul ne închide în case. Vom asista la o creștere a natalității?

Coronavirusul ne închide în case. Vom asista la o creștere a natalității?

Odată cu măsurile de izolare luate în întreaga lume pentru a limita răspîndirea pandemiei de coronavirus, multe cupluri se trezesc că stau sub același acoperiș mai mult decît oricînd și mai aproape ca niciodată.

O ocazie care nu i-a scăpat președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, fost actor de comedie, care, atunci cînd și-a rugat concetățenii să stea acasă, le-a spus să profite de intimitatea forțată ca să contribuie la salvarea demografiei în scădere a țării.

Ideea că lumea ar putea asista peste nouă luni la un „baby boom”, adică la o creștere bruscă a natalității, nu este chiar lipsită de sens. Se întîmplă adesea după dezastre, în special dacă oamenilor li se cere să stea la adăpost. Vremea extremă este cel mai bun exemplu: creșteri ale natalității au fost constatate după uraganul Sandy (2013), după furtunile din statul New York din 2015, după uraganele Harvey, Irma și Maria din 2017.


Însă după alte catastrofe - cum ar fi foametea, cutremurele, tsunami - ratele natalității tind totuși să scadă după nouă luni. Interesant este că își revin la scurt timp după aceea. Epidemiile par să aibă același efect. După epidemia de SARS din 2002-2003, s-a constatat o scădere a natalității după nouă luni în Hong Kong, dar apoi, în următorii doi ani, curba natalității a cunoscut o ascensiune pronunțată. La fel, epidemia de Ebola din 2016 a fost urmată de o creștere a natalității în rîndul națiunilor din Africa de Vest la un interval de circa 18 luni, scrie The Economist.

Ratele natalității după Covid-19 vor fi influențate probabil de o serie de factori, mulți greu de prevăzut. Ar fi de așteptat ca un număr mai mare de infecții și decese să producă un declin mai accentuat al nașterilor, la nouă luni după pandemie. Dacă totuși nu se vor îmbolnăvi foarte mulți oameni, declinul va fi mai puțin abrupt. Dar mai sînt de luat în calcul și alți factori. Apropierea adusă de măsurile de carantină ar putea influența rata natalității în următorul an, însă o criză economică, pe de altă parte, ar descuraja cuplurile să procreeze.

Deocamdată, lucrurile par să stea bine în industria accesoriilor sexuale. În plină prăbușire economică, firmele din domeniu se confruntă cu o creștere a cererii, datorată, în bună parte, regulilor prin care oamenilor li se cere să stea în casă. Producătorii de prezervative au raportat, de asemenea, vînzări în creștere, dar s-ar putea confrunta cu o criză, pe măsură ce guvernele închid fabricile. Concluzia? Cuplurile aflate în autoizolare par să fi descoperit că sexul ajută la alungarea plictiselii, dar se feresc, totuși, de a face copii.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load