Compania Slavena dezminte acuzațiile Apă-Canal despre prezența resturilor de pește în sistemul de canalizare

Compania Slavena dezminte acuzațiile Apă-Canal despre prezența resturilor de pește în sistemul de canalizare

Veaceslav Grabazei, vicedirector al SRL „Slavena”, companie la care, potrivit S.A. „Apă-Canal Chișinău” (ACC), au fost depistate resturi de pește în sistemul de canalizare, neagă acuzațiile, scrie Ziarul de Gardă.


„Nu este niciun act administrativ, nu-i fixat nimic. Îndeplinim mereu cu strictețe toate cerințele. Este îndeplinit procesul tehnologic, se colectează lunar probele de apă, canalizare. În peste 20 de ani de activitate, nu a fost niciodată nicio problemă. De cînd a apărut în presă că este un miros în oraș, hai să căutăm vinovați. Noi sîntem disponibili, poftim, să vină nu o dată, așa cum vin, ci mai des. Să se uite, să colecteze, trebuie să fie fixat. Nu este normal cînd sînt numai vorbe”, a declarat Grabazei pentru ZdG.


Întrebat despre fotografia cu resturile de pește, acesta a subliniat că „nu pot să spun nimic”, adăugînd că „dacă este fotografia, trebuia să fie și un act administrativ”.


Apă-Canal a acuzat mai mulți agenția economici de mirosul neplăcut din Chișinău, „și anume acei consumatori non-casnici care deversează direct în Stația de Epurare ape uzate cu concentrații maxim-admisibile”.


„...pe parcursul zilei de ieri, specialiștii furnizorului de apă au efectuat mai multe controale la unii agenți economici. Prin urmare, la unul din agenții economici care se ocupă cu prelucrarea peștelui au fost depistați chiar în sistemul de canalizare resturi de pește. Vorbim despre S.R.L. ,, Slavena Lux”, situat pe str. Valea Bâcului 1/1. Un alt, agent economic, care se face vinovat de situația creată este și S.R.L. ,,Zernoff””, au scris reprezentanții Apă-Canal.


Și compania Zernoff a venit cu o reacție. Reprezentanții companiei Zernoff dezmint declarațiile apărute în spațiul public precum că defectarea instalațiilor de tratare de la Chișinău ar putea fi legată de deșeurile lichide provenite din producția de etanol.


 


 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load