Comisia pentru situații excepționale, convocată în ședință

Comisia pentru situații excepționale, convocată în ședință

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat în dimineața zilei de astăzi ședința Comisiei pentru situații excepționale, în legătură cu condițiile meteo nefavorabile, notează NOI.md.

Premierul a solicitat structurilor responsabile să se mobilizeze maximal pentru a acționa prompt în cazul unor situații de urgență.

„Ne-am convins deja că, dacă intervenim la timp, pagubele sînt reduse. De această dată, mobilizarea a fost mai rapidă și mai eficientă, dar și în continuare trebuie să fim pregătiți pentru a face față condițiilor meteo nefavorabile”, a declarat Filip.

Conform informației prezentate de ministrul Economiei și Infrastructurii, drumurile naționale sînt în prezent accesibile, dar există unele dificultăți de circulație pe traseele Bălți-Criva și Chișinău-Leușeni. Toate drumurile sînt monitorizate pentru a se interveni urgent în caz de necesitate. Pe parcursul nopții au lucrat 331 de utilaje speciale, care au presărat peste trei mii de tone de material antiderapant.

În același timp, au fost create trei celule de criză: Nord, Centru, Sud. În dimineața zilei, erau deconectate parțial de la energia electrică peste 200 de localități. Filip a cerut să fie luate măsuri de urgență pentru reconectarea localităților la curent. Totodată, premierul a solicitat să se intervină la nivel de politici și de reglementare, astfel încît furnizorul de energie electrică – Gas Natural Fenosa – să intervină rapid și eficient pentru lichidarea defecțiunilor și reluarea livrării de energie electrică.

Persoanele aflate în dificultate pot apela numărul de urgență 901.

 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load