TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Colectivul de creaţie sprijină administraţia Teatrului Cehov

Colectivul de creaţie sprijină administraţia Teatrului Cehov

Directorul teatrului „A.P. Cehov”, Constantin Haret, a comentat situația odată cu scoaterea din repertoriu a unei serii de spectacole.

Mai devreme, unul dintre actorii teatrului a scris în rețelele de socializare că cel puțin 7 spectacole au fost scoase recent din repertoriul Teatrului de Stat rusesc „Cehov”.

- Aceste spectacole nu au fost scoase imediat, ci în două etape. Consiliul artistic adună, examinează prezența spectacolelor și ia o decizie cu privire la necesitatea eliminării unei producții din cauza numărului sistematic redus de spectatori. Avem un repertoriu mare, iar regizorii spun că spectacolele lor sînt rareori jucate. Prin urmare, s-a decis eliminarea spectacolelor cu frecvenţă redusă a spectatorilor. Pentru fiecare reprezentație, o decizie a fost luată separat, am transmis protocolul ședinței consiliului artistic la Ministerul Culturii”, a explicat Haret.


Potrivit acestuia, la spectacolele care au fost scoase acum, sala era plină doar la 20%, iar consiliul artistic s-a concentrat pe acest factor, și nu pe cine este regizorul, transmite Noi.md cu referinţă la bloknot-moldova.md.

- Ar trebui să existe o anumită rotație – spectatorul întreabă ce este nou și trebuie să-i oferim ceva. În locul piesei „Timpul dragostei și urii”, care povestește despre tragedia Holocaustului, intenționăm să punem în scenă „Aici zorile sînt liniștite” cu prilejul celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Regizor va fi Dmitri Koev, a spus Haret.

Comentînd reacția artiștilor la schimbările din repertoriu, directorul teatrului a spus că recent cinci actori ai trupei au scris o serie de plîngeri în instanță, fiind nemulțumiți de aceste aspecte sau de activitățile conducerii.

- Dar aproape întregul colectiv, peste 100 de persoane, ca răspuns la acest lucru, au semnat o scrisoare colectivă în sprijinul administrației teatrului. Și toate publicațiile de acest gen, precum o postare despre scoaterea spectacolelor, sînt ambițiile personale ale actorilor care consideră că este o insultă personală retragerea spectacolelor cu participarea lor”, a concluzionat Haret.

Reamintim că, potrivit datelor Ministerului Culturii, Educației și Cercetării din Republica Moldova, Teatrul „Cehov” a menținut, timp de mai mulți ani, o poziție de lider la compartimentul frecvenţă a spectatorilor între toate teatrele și sălile de concerte din țara noastră, precum și după numărul de premiere lansate în sezonul de teatru.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load