Cîţi bani vor fi alocaţi pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale

Cîţi bani vor fi alocaţi pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale

Din Fondul de intervenție al Guvernului vor fi alocați aproximativ 6 milioane de lei pentru lichidarea urmărilor calamităților naturale, informează Noi.md. 


Potrivit unei decizii aprobate la ședința de astăzi a Executivului, resursele vor fi utilizate pentru reparația unei grădinițe din raionul Ungheni, a unei școli sportive din orașul Drochia, precum și a unor obiective culturale din capitală.


Pentru reparația Grădiniței de copii „Prietenia” din satul Pîrlița, raionul Ungheni, vor fi alocați 3,17 milioane de lei. De menționat că autoritățile locale au transferat deja 30 de mii lei în acest scop.


Totodată, pentru încheierea reabilitării acoperișului Școlii Sportive Raionale din Drochia vor fi alocate mijloace financiare suplimentare în sumă de 472,5 mii de lei. Anterior, în acest sens au fost transferați alți 462 de mii de lei. Ambele edificii au avut de suferit din cauza ploilor abundente din vara anului 2016 și, respectiv, 2017.


Pentru lichidarea consecințelor ninsorilor abundente din aprilie 2017, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării îi vor fi transferați 2,32 milioane de lei. Banii vor fi utilizați pentru reparația Muzeului Național de Istorie a Moldovei, a Casei-Muzeu „A.S. Pușkin”, a Teatrului Național „Mihai Eminescu” și a sediului Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”.


Fondul de intervenție al Guvernului este destinat finanțării cheltuielilor urgente legate de lichidarea consecințelor calamităților naturale, în caz de epidemii, incendii, precum și în alte situații de criză.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load