Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cîți bani vor fi alocați în 2020 pentru proiectele de dezvoltare regională

20 feb. 2020,, 13:00   Societate
3107 0

În anul 2020, din Fondul Național de Dezvoltare Regională vor fi allocate circa 200 de mln de lei, pentru realizarea a 25 de proiecte de dezvoltare regională.

O astfel de hotărîre a fost luată la ședința Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), transmite Noi.md.

Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, conform deciziei aprobate, banii vor fi destinați pentru implementarea proiectelor în localitățile rurale.

În special, pentru aprovizionarea cu apă și sanitație a localităților vor fi alocate circa 74 de mln. de lei; infrastructura drumurilor regionale și locale - peste 41 de mln de lei; dezvoltarea infrastructurii de afaceri – circa 51 de mln de lei, precum și sporirea activității turistice - circa 24 de milioane de lei.

Grație mijloacelor financiare distribuite, vor fi reabilitați circa 40 de km de drum și 17 poduri, iar 18 localități vor beneficia de 26,56 de km de apeduct, stații de epurare, pompare și tratare a apei. Totodată, urmează a fi reconstruite două obiective turistice noi.


Membrii Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale au discutat în total 16 subiecte, ce vizează alocarea resurselor financiare pentru implementarea proiectelor finanțate din sursele FNDR, prezentarea noului concept a politicii de dezvoltare regională, constituirea Unității de Implementare a Proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”, cofinanțarea proiectelor transfrontaliere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?