Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Cîte doze de plasmă au fost folosite în tratamentul pacienților infectați cu COVID-19

8 sep. 2020,, 09:45   Societate
2269 0

În perioada 13 aprilie-03 septembrie, Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui a asigurat instituțiile medico-sanitare spitalicești, cu 1809 doze de plasmă convalescentă, utilizată în tratamentul pacienților bolnavi de COVID-19, care se află în stare gravă și extrem de gravă.

Peste 600 de doze au fost repartizate la Spitalul Clinic Republican, în cadrul căruia sînt internați cei mai mulți pacienți în stare gravă, care se tratează de COVID-19, atît din municipiul Chișinău, cît și din raioanele țării. La fel, 88 de doze de plasmă convalescentă au fost repartizate Institutului de Medicină Urgentă, 282- SCM ”Gheorghe Paladi”, 135-SCM ”Arhanghelul Mihail”, 25-SCM ”Sfînta Treime”, 259-IMSP Spitalul de Stat, 25-Spitalul Clinic al MSMPS, Spitalul MAI-1, 164-Spitalul Clinic Bălți, 8-SCR Tiraspol și 172 doze de plasmă convalescentă – instituțiilor medicale spitalicești raionale.

Menționăm că plasma convalescentă conține anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2, care provoacă infecția COVID-19. În acest context, îndemnăm toate persoanele care s-au tratat de COVID-19, să se solidarizeze cu pacienții în stare gravă care luptă cu această infecție, prin donarea de plasmă convalescentă.

Persoanele pot dona plasmă atît la Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui, care dispune de subdiviziuni în Bălți, Cahul și Chișinău, dar și în alte centre de donare. Procedura poate fi efectuată după două săptămîni de la externare, de către persoanele de gen masculin care au fost tratate de COVID-19, cu vîrsta cuprinsă între 18-60 ani, care nu au boli cronice: diabet zaharat, boli cardiovasculare și pulmonare, boli ale ficatului și rinichilor.

Mulțumim tuturor donatorilor pentru contribuția lor la salvarea de vieți!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?