COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Circa 100 de tone de colete poștale cu destinația R. Moldova, blocate peste hotare

Circa 100 de tone de colete poștale cu destinația R. Moldova, blocate peste hotare

Un volum impunător de circa 100 de tone de colete poștale cu destinația Republica Moldova a rămas blocat peste hotare din cauza suspendării zborurilor în contextul pandemiei COVID-19.

Întreprinderea de Stat "Poșta Moldovei" anunță că activitatea poștală din toată lumea a fost blocată din momentul în care a fost suspendat traficul aerian.

Potrivit întreprinderii, cel mai mare volum de trimiteri poştale blocate este înregistrat în China, aproape 43 de tone. Urmează Germania cu aproape 11 tone.

În Singapore şi Olanda volumul de colete blocate este aproape identic, în jur de cinci tone pentru fiecare. Mai puţine trimiteri poştale sînt blocate în Turcia şi Marea Britanie, cu un volum de aproape patru tone şi respectiv puţin peste trei tone.


"Poșta Moldovei" precizează că unele curse charter nu acceptă la bord colete poştale, întrucît acestea sînt destinate doar transportului de pasageri. Un alt motiv ar fi lipsa unui birou de schimb poştal în aeroportul de decolare. În prezent "Poşta Moldovei" primeşte colete şi scrisori pe cale terestră din ţările vecine, România şi Ucraina.

Totodată, în oficiile "Poştei Moldovei" sînt peste 6 mii de trimiteri poştale care urmează să fie ridicate de către beneficiari. Dacă acestea nu vor fi ridicate în termenul stabilit, coletele vor fi returnate expeditorilor.



Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load