Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Circa 100 de proiecte culturale vor beneficia de finanţare din bugetul de stat

10 feb. 2018,, 12:45   Societate
2942 0

Peste 90 de proiecte culturale, desfăşurate de asociaţiile obşteşti, vor beneficia de finanţare din bugetul de stat în anul 2018, în sumă totală de patru milioane lei, informează MOLDPRES.

Proiectele au fost selectate de către o comisie de experţi în urma unui concurs organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în conformitate cu un regulament aprobat de Guvern în 2014.

Solicitat de MOLDPRES, secretarul de stat pentru cultură al ministerului sus-numit, Andrei Chistol a menţionat că acest concurs are drept scop de a susţine proiectele culturale de interes naţional, general şi comunitar, implementate de către uniunile de creaţie şi alte organizaţii obşteşti.

Potrivit oficialului, graţie sprijinului acordat de către Executiv, bugetul pentru finanţarea proiectelor culturale în 2018 practic s-a dublat faţă de anul trecut – acesta a crescut de la două la patru milioane de lei. „Ne bucură faptul că o bună parte din solicitări au venit din partea asociaţiilor culturale din teritoriu”, a subliniat Andrei Chistol.

Astfel, proiectele culturale din teritoriu vor beneficia de 660 mii de lei, proiectele din domeniul muzicii - de 1090 mii de lei, iar cele din domeniul literaturii – de 945 mii de lei. Proiectele din domeniul cinematografiei vor fi finanţate cu 315 mii de lei, cele din domeniul teatrului – cu 310 mii de lei şi cele din domeniul artelor vizuale – cu 245 mii de lei.


Printre proiectele selectate care vor fi sprijinite financiar de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării se numără: Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru ClassFest, ETHNO JAZZ FESTIVAL, concertele de vară Moldovan National Youth Orchestra, Festivalul-Concurs Transfrontalier „Răsune Fanfare, Fără Hotare”, Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău, Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, Festivalul Internaţional „Primăvara Europeană a Poeţilor”, Festivalul-Concurs Naţional de Creaţie şi Interpretare a Romanţei Romîneşti „Crizantema de Argint” ş.a.

Proiectele culturale desfăşurate de către asociaţiile obşteşti sînt finanţate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării începînd cu anul 2009, în conformitate cu un regulament aprobat de Guvern.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?