TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Cine va alege reprezentantul Moldovei la Eurovision 2020

Cine va alege reprezentantul Moldovei la Eurovision 2020

Fără televot în 2020. Reprezentantul Moldovei la Eurovision va fi ales doar de juriu.

Organizatoarea evenimentului, Instituţia Publică (IP) „Teleradio-Moldova”, a modificat procedura de selecţie a candidatului care ne va reprezenta ţara în Ţările de Jos. Candidaţii se pot înscrie în concurs pînă pe 17 ianuarie, relatează Moldova 1.

Regulamentul preselecţiei naţionale prevede că organizatorul, adică IP „Teleradio-Moldova, va constitui un juriu format din interpreţi, compozitori, textieri din Republica Moldova şi de peste hotare. La începutul fiecărei etape membrii juriului vor confirma pe propria răspundere, prin declaraţie scrisă, că nu sînt în legături de colaborare sau de rudenie cu participanţii înscrişi în concurs.

„În principiu este un regulament de selecţie care repetă cumva selecţiile precedente din ultimii patru-cinci ani. Totodată, regulamentul prevede că, Comitetul de Organizare care apelează la juriu să reducă într-un fel în dependenţă de componenţă artistică sau cantitatea pieselor din concurs din anul acesta, să reducă numărul de etape din selecţia naţională”, a declarat Vitalie Cojocaru, membru al Comitetului de Organizare, scrie Noi.md cu referire la hotnews.md.

Selecţia naţională pentru desemnarea reprezentantului Republicii Moldova la concurs se va desfăşura în două etape: examinarea dosarelor şi audierea LIVE. Doar membrii juriului vor decide cine este învingătorul care ne va reprezenta ţara la competiţia internaţională.

„În altă ordine de idei, în circumstanţele în care va exista material de calitate bună şi un număr mare de piese în concurs, atunci vom recurge şi la etapa de finală naţională”, a menţionat Vitalie Cojocaru.

Candidaţii se pot înscrie în concurs pînă pe data de 17 ianuarie, ora 17:00. Ediţia Eurovision 2020 se va desfăşura în acest an în Ţările de Jos. Cele două etape internaţionale vor avea loc pe 12 şi 14 mai, iar marea finală va avea loc pe 16 mai.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load