COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Cine sînt cei doi candidați la șefia Institutului Național al Justiției

Cine sînt cei doi candidați la șefia Institutului Național al Justiției

Consiliul Institutului Național al Justiției urmează să aleagă directorul instituției în baza a doar două cereri înscrise în concurs.

Ziarul de Gardă a aflat că la fotoliul de director al INJ aspiră doar două persoane, numele cărora nu a fost făcut public serviciul de presă al instituției. Surse ale ZdG au comunicat însă că unul dintre participanții la concurs este Diana Scobioală, care vrea să cîștige un nou mandat în fruntea instituției, în timp ce cel de-al doilea candidat este Valentin Roșca.

Potrivit Regulamentului de concurs, dosarul candidaților trebuie să conține copii ale actelor de studii, CV-ul, o scrisoare de motivare, un concept de dezvoltare instituțională a INJ, dar și proiectului planului de acțiuni de dezvoltare a instituției pentru 5 ani.


Diana Scobioală, fiica fostei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiție, Iulia Sîrcu, a exercitat funcția de director al INJ începînd cu 2015. Mai mulţi reprezentanţi ai sistemului judecătoresc s-au arătat surprinşi de faptul că Scobioală a cîștigat în 2015 concursul pentru funcția de director al INJ, mulţi punînd-o pe seama relaţiilor pe care mama sa le are în sistemul judecătoresc, dar şi relaţiilor amicale pe care le-ar avea cu fostul preşedinte al CSJ, Mihai Poalelungi.

Cel de-al doilea candidat, Valentin Roșca, este doctor în drept, lector universitar și formator INJ.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load