X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cine și ce fel de arme a primit cadou de la Vitalie Marinuță

16 aug. 2019,, 10:22   Societate
3266 0

Fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță, recunoaște că în perioada în care a condus instituția a oferit cadou mai multe arme, lucru despre care a anunțat în cadrul unei conferințe de presă actualul ministru al Apărării, Pavel Voicu.

Contactat de TV8, Marinuță a spus că a dăruit arme mai multor ofițeri de rang înalt din Armata Națională, așa cum prevede regulamentul și cum avea împuterniciri. Acesta nu-și amintește dacă ar fi dăruit vreo armă și vreunui politician, dar îi ține minte pe militarii care au primit astfel de cadouri.

„Din cîte ține minte, am dăruit generalului Ion Corobcean, cînd a plecat la pensie, generalului Vitalie Stoian, cînd a plecat la Bruxelles din funcția de comandant al armatei, probabil și generalului Igor Cutie. Poate încă vreo doi-trei colonei. Nu țin minte exact că a fost demult”, a enumerat Vitalie Marinuță.

Acesta a spus că ar fi vorba de pistoale de model „TT” sau „PM”. „Nu pot să vă spun exact cine și ce fel de armă a primit, dar au fost doar pistoale”, a precizat Marinuță.

Ministrul Apărării, Pavel Voicu, a anunțat că o armă a primit cadou și Vladimir Plahotniuc de la fostul ministru Eugen Sturza. Un astfel de cadou a primit și fostul viceministru de Interne, Ghenadie Cosovan.


„Ce aport a adus dl Cosovan”, întreba indignat Pavel Voicu.

Contactat de TV8, Ghenadie Cosovan a spus că a primit cadou un pistol și a motivat: „Arma mi-a fost oferită pentru unele activități patriotice. Am fost combatant, sînt veteran, am organizat parada de Ziua Independenței și așa s-a decis. Eu nici nu am știut că am fost menționat. Am fost sunat și m-au invitat să-mi dăruiască arma”.

Potrivit lui Pavel Voicu, Eugen Sturza ar fi dăruit arme unor oameni „afiliați lui Plahotniuc”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?