X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Cine e șefa grădiniței care a fost demisă după ce și-a angajat tatăl și fiul

12 iul. 2019,, 16:10   Societate
2821 0

Șefa unei grădinițe și-a pierdut funcția pentru că și-a angajat tatăl și fiul în aceeași instituție.

Contactat de Noi.md, specialistul principal al Serviciului cooperare și relații cu publicul al ANI, Cristina Dumbravan ne-a confirmat că este vorba despre șefa grădiniței „Romanița” din satul Mîndreștii Noi, raionul Sîngerei.

Potrivit ANI, ea a încălcat regimul juridic al conflictului de interese și a fost eliberată din funcție în baza demersului Autorității Naționale de Integritate (ANI).

Primăria care a încheiat contractul individual de muncă cu șefa grădiniței ce a încălcat regimul juridic al conflictului de interese s-a conformat solicitării ANI și a încetat contractul cu aceasta la data de 25 iunie 2019

Potrivit legislației, din momentul în care actul de constatare a încălcării regimului juridic al incompatibilităților rămîne definitiv, Autoritatea sesizează în termen de 15 zile, conducerea organizaţiei publice sau a autorităţii responsabile de numirea în funcţie a subiectului declarării în vederea încetării mandatului acestuia, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale acestuia.


Amintim că, la 27 martie 2019, ANI a stabilit că directoarea a încheiat contractul individual de muncă cu tatăl său, pe care l-a angajat în funcția de paznic, semnînd ordinul și contractul de răspundere materială. Ulterior, l-a eliberat din funcția dată și l-a angajat în loc pe fiul său, semnînd în privința acestuia aceleași acte.

Actul de constatare, emis în acest caz, nu a fost contestat și este definitiv.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?