X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Cinci persoane arestate într-un dosar de contrabandă în proporții deosebit de mari

4 aug. 2020,, 11:14   Societate
2999 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță destructurarea unei grupări infracționale, care a introdus ilegal în țară marfă de peste un milion MDL, din Odessa (Ucraina).

Operațiunea a fost realizată de comun cu ofițerii Serviciului Vamal și angajații Serviciului de Informații și Securitate. Drept urmare, la 2 și 3 august curent, o persoană a fost arestată pe un termen de 20 de zile și alte patru sînt în arest la domiciliu, prin încheierea instanței de judecată. Totuși, procurorii PCCOCS vor contesta aplicarea măsurii preventive – arestul la domiciliu, în scopul asigurării caracterului obiectiv și eficient al investigațiilor.

Activitatea infracțională a învinuiților a fost documentată pe parcursul ultimelor ultimelor luni. În această perioadă, oamenii legii au stabilit modalitatea de operare a membrilor grupării, a rutelor de deplasare, precum și a locurilor de aprovizionare, depozitare și comercializare a bunurilor de contrabandă.

Potrivit materialelor cauzei penale, mărfurile erau cumpărate de la piața „KM7” din orașul Odessa și introduse în țară prin regiunea transnistreană, cu eludarea posturilor vamale interne de control. Învinuiții utilizau mijloace de transport închiriate sau împrumutate, pe care le schimbau periodic pentru ca să nu intre în vizorul oamenilor legii.

În cadrul operațiunii, la 1 august 2020, oamenii legii au reținut în flagrant cinci persoane, în momentul în care acestea se pregăteau să transmită bunurile beneficiarilor finali, într-o parcare din municipiul Chișinău. Învinuiții sînt originari din raioanele Criuleni, Călărași și Fălești. Aceștia au vîrste cuprinse între 26 și 39 de ani, iar unii din ei au fost anterior judecați.


Imediat după reținerea grupării, oamenii legii au descins la mai multe adrese din țară, unde au efectuat 14 percheziții. În rezultat, au fost ridicate loturi impunătoare de mărfuri de larg consum, în valoare de peste 1 milion de lei și patru mijloace de transport, utilizate pentru transportarea ilegală a bunurilor.

Investigațiile pe acest caz continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale și identificării tuturor persoanelor implicate. În cazul în care vinovăția bărbaților arestați va fi demonstrată în instanța de judecată, aceștia riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de pînă la 10 ani pentru infracțiunea de contrabandă comisă de două sau mai multe persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?