COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Chicu: Vom avea un minister de externe apolitic

Chicu: Vom avea un minister de externe apolitic

Diplomații, cu excepția celor care dețin funcții de demnitate publică, trebuie să se abțină, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, de la manifestarea în public a convingerilor lor politice.

Este una dintre prevederile unui proiect de lege elaborat de Ministerul de Externe, votat de Guvern în ședința din 26 februarie.

Proiectul mai prevede includerea unei noi condiții pentru angajarea într-o funcție diplomatică sau consulară – persoana respectivă nu trebuie să fie membră de partid politic sau organizație social-politică. De asemenea, trebuie să cunoască două limbi de comunicare internațională, în loc de una, cum este în prezent.

Totodată, membrul personalului misiunii diplomatice sau al oficiului consular va putea fi rechemat înainte de termen din misiune fără acordul lui, dacă va participa în cadrul campaniilor electorale, fiind candidat, reprezentant, observator, persoană de încredere a candidatului, trezorier sau membru al grupului de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor.


Se mai propune ca și persoanele care nu mai activează în serviciul diplomatic să poată fi retrogradate sau să li se retragă rangul diplomatic pentru comiterea faptelor sancționate penal.

„Pe lîngă Guvern tehnocrat, vom avea un Minister de Externe apolitic. Diplomații noștri nu fac politică, dar servesc țării”, a declarat premierul Ion Chicu.

Această inițiativă a fost salutată de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, care spune că un asemenea principiu ar trebui să existe și în alte domenii.

De asemenea, în urma expirării termenului de aflare în misiune, dacă diplomatul nu mai poate fi transferat în poziția deținută anterior, acesta va putea alege o funcție din cele vacante, propuse de Comisia de evaluare și concurs. În prezent, alegerea diplomatului este limită la două funcții vacante propuse.

Iar dacă persoanele angajate în funcţii diplomatice şi consulare sînt detașate în cadrul organizaţiilor internaţionale sau în misiunile lor diplomatice, Ministerul de Externe nu va menține funcțiile din care acestea au fost transferate.

„Este o idee foarte bună, deoarece va contribui cu siguranță la depolitizarea sistemului și acesta este un principiu care ar trebui extins și în alte domenii”, a declarat Corneliu Popovici.

Amintim că, nu demult, președintele Igor Dodon a criticat dur activitatea ambasadorilor Republicii Moldova.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load