COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Chicu: „Avem nouă zile libere. Nu le-am oferit pentru a ne plimba”

Chicu: „Avem nouă zile libere. Nu le-am oferit pentru a ne plimba”

Se atestă o conformare mult mai sporită a polulației la regulile privind carantina. Despre aceasta anunță premierul Ion Chicu, care a mulțumit cetățenilor pentru înțelegere.

„Colaboratorilor MAI, armatei și altor instituții le este mult mai ușor, pentru că gradul de conștientizare a pericolului a sporit. Avem o implicare mult mai intensă și mai bine organizată a tuturor autorităților publice atît centrale, cît și locale. Dacă vom continua așa solidar să menținem disciplina, vom putea la un moment oarecare să inversăm această dinamică foarte îngrijorătoare a cazurilor de COVID-19, în R. Moldova”, a declarat Ion Chicu.

Premierul amintește că toți bugetarii se vor afla în următoarele nouă zile într-o așa zisă vacanță, fapt pentru care le recomandă să rămînă acasă și să evite aflarea în grupuri mai mari de trei persoane.


Avem 9 zile libere. Nu le-am oferit pentru a ne plimba, pentru a socializa, pentru a ne duce în grupuri. Cu atît mai mult că grupuri mai mari de trei persoane nu sînt admise. Poliția va sancționa populația, care încalcă această regulă. Chem cetățenii la conștientizarea pericolului iminent care ne paște. Rog să fie respectate regulile cu strictețe și înțelese”, a menționat Chicu.

La moment, în R. Moldova, au fost confirmate 199 de cazuri privind infectarea cu virusul COVID-19.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load