COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Cel puţin două nunţi, organizate săptămîna trecută în oraşul Rîşcani

Cel puţin două nunţi, organizate săptămîna trecută în oraşul Rîşcani

În plină criză pandemică, unii sfidează deciziile Comisiei Extraodinare pentru Sănătate Publică şi organizează petreceri, deşi e interzis. Cel puţin două nunţi au fost organizate săptămîna trecută în oraşul Rîşcani.

Petrecăreţii care au postat imagini şi fotografii de la eveniment au scris că evenimentul din 22 iulie a avut loc în curtea casei unuia dintre miri. Din imagini se vede că oaspeţii nu poartă măşti, iar de distanţă socială nici nu poate fi vorba.

Primarul oraşului spune că a aflat de la poliţie despre acest eveniment, scrie publika.md.


"Este decizia Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale care interzice astfel de evenimente. Eu nu pot să încalc legea și să le permit nunțile. sînt indignat la fel ca și toți locuitorii, pentru că unii respectă legea, dar alții fac ce vor. Din acest motiv, poliţia ar trebui să reacţioneze.", a afirmat primarul orașului Rîșcani, Victor Bogatico.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Ina Moscaliuc, spune că poliţia a fost alertată de vecini. Astfel, patru persoane au fost amendate cu 22.500 de lei.

O altă nuntă a avut loc la Rîşcani în 25 iulie. Am aflat despre eveniment după ce iubita preşedintelui raionului Rîşcani a postat o fotografie de la petrecerea ţinută într-un restaurant. Preşedintele raionului ne-a confirmat participarea într-o convorbire telefonică.

"Au fost respectate toate măsurile de precauție, distanță socială. Din stimă față de prietenul la care am fost invitat, am fost circa o oră de vreme și am părăsit localul.", a menţionat președintele Raionului Rîșcani, Vasile Secrieru.

Tatăl mirelui, medic ginecolog la spitalul Raional, ne-a spus că ar fi fost doar o simplă cină.

"Noi am făcut numai așa un fel de masă, nu nuntă. Noi numai ne-am cununat și am luat cina pentru că ea e gravidă și trebuia să fie cununată. Nu poate să aștepte, crește burta.", a spus tatăl mirelui, Valeriu Romaniuc.

El susţine că nu au fost încălcate dispoziţiile autorităţilor.

"Păi, pînă la 50 de persoane se poate. Au fost pînă la 27, nici 30 de oameni nu am avut, cu tot cu copii. Noi nici nu am avut muzică vie, am avut un casetofon cu muzică de fundal. Vă spun sincer că nu am ce ascunde.", a menţionat tatăl mirelui, Valeriu Romaniuc.

Primarul oraşului nu ştie nimic despre eveniment, nici poliţia nu a fost sesizată, astfel că în acest caz nu au fost aplicate amenzi.

Starea de urgență a fost prelungită pînă în 31 august. În această perioadă nu e permisă organizarea nunţilor, cumetriilor sau a aniversărilor. Pe de altă parte, decizia autorităţilor permite evenimentele la care participă pînă la 50 de persoane. Am solicitat Guvernului explicaţii detaliate, dar nu am primit încă un răspuns.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load