COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

CEC: Moldovenii de peste hotare se pot înregistra pentru a participa la scrutinul prezidenţial

CEC: Moldovenii de peste hotare se pot înregistra pentru a participa la scrutinul prezidenţial

Comisia Electorală Centrală informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau care au domiciliul în localitățile din stîngă Nistrului (regiunea transnistreană), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni și intenționează să participe la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din toamna acestui an, că se pot înregistra prealabil.

Alegătorii se pot înregistra prealabil pe tot parcursul anului, cu excepția ultimelor 45 de zile înainte de data scrutinului și au dreptul, cel tîrziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, să anuleze înregistrarea prealabilă efectuată anterior. Astfel, aceștia sînt invitați să completeze formularul de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina alegator.md.

Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hîrtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova, transmite zdg.md.


Înregistrarea prealabilă nu atrage după sine excluderea cetățenilor din lista electorală unde își au domiciliu. În cazul în care, în ziua alegerilor, persoana înregistrată se va afla în țară, aceasta va putea vota conform domiciliului.

Comisia va asigura prelucrarea datelor alegătorilor care au solicitat înregistrarea prealabilă cu respectarea prevederilor Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal. În acest fel, informațiile despre cetățenii înregistrați nu vor fi transmise altor autorități și nici nu vor fi publicate sau utilizate într-un alt scop. Acestea vor fi utilizate doar pentru a verifica autenticitatea informației despre alegător.

Înregistrarea prealabilă permite stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotarele țării în ziua alegerilor și al alegătorilor din localitățile din stîngă Nistrului (Transnistria), care vor vota la secțiile de votare distincte, organizate pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub jurisdicția constituțională a autorităților publice centrale, în vederea constituirii secţiilor de votare suplimentare, precum și de a determina numărul estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite acestora.

Pentru mai multe informații puteți consulta Regulamentul privind înregistrarea prealabilă, accesînd următorul link: http://bit.ly/2wVK0ZY.

Parlamentul stabilit data de 1 noiembrie 2020 pentru desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load